Toboșarul celebrei trupe U2, Larry Mullen, a rămas fără 500.000 de euro după ce a fost sfătuit să-și cumpere o casă la Timișoara. Seria investițiilor proaste a fost făcută când a primit sfaturi de la anumiți consultanți financiari, iar totul l-a costat 11 milioane de euro. Mai mult, 4.5 milioane au fost pierduți doar în România, în urma unor investiții făcute aici.
Trifu Cârpaci, un membru de vază al clanului cu acelaşi nume, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, fiind acuzat că şi-a terorizat vecinii pentru a pune mâna pe apartamentele acestora, situate într-un imobil ultracentral din Timişoara.
Memorialul Revoluţiei din Timişoara nu îşi mai are sediul acolo unde-l ştia toată lumea – în zona Pieţei Unirii, pe strada Emanoil Ungureanu nr. 8. Imobilul a fost retrocedat, iar în prezent asociația funcţionează undeva în perimetrul străzilor Oituz şi Popa Şapcă... Acum, cei de la Memorialul Revoluţiei, mutaţi cu totul într-o fostă cazarmă, vor să-şi recupereze banii pe care i-au investit în fostul sediu, din care au fost evacuați în 2011. Instanţa, în schimb, i-a obligat să plătească din urmă chirie pentru ocuparea clădirii, peste 600.000 de lei.
Primarul Nicolae Robu a anunţat, marţi, că, în urma cercetării arhivelor, angajaţii Direcţiei de Urbanism au descoperit, fără îndoială, că turnuleţele palatului de pe strada Romulus din Timişoara, deţinut de ginerele fostului bulibaşă Mihai Benga, sunt ilegale şi trebuie demolate. Proprietarul va fi invitat la primărie pentru a i se aduce la cunoştinţă că, dacă nu le demolează singur, le va demola municipalitatea.
Mapamond
Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a provocat o comă și o insuficiență cardiocirculatorie ireversibilă, a anunțat Vaticanul luni seara.
Eveniment
Un șofer de 51 de ani a ajuns de urgență la spital, după ce a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit violent cu o autoutilitară. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și încearcă să afle ce a dus la producerea accidentului.
Utile
Marți, 22 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Dialoguri Sănătoase
Ce mănâncă adolescenții și de ce sar uneori peste mese? Cât de periculos e fast-food-ul și cât contează somnul în creșterea copiilor? În a doua parte a interviului acordat pentru Tion, dr. Radmila Costachescu, medic primar pediatru, oferă părinților o perspectivă clară asupra obiceiurilor care influențează sănătatea celor mici – de la alimentația modernă și presiunea socială până la importanța odihnei și semnalele discrete ale unor afecțiuni grave. Specialistul răspunde întrebărilor esențiale despre cum să ne îngrijim mai bine copiii – și cum să-i ascultăm dincolo de ceea ce ne spun.
Azi în Timișoara
Marți, 22 aprilie, puteți merge la spectacole sau la Târgul de Paști din centru, care încă este deschis.
Eveniment
Un accident rutier petrecut luni după-amiază în apropiere de magazinul Jumbo a dat peste cap circulația spre Aeroportul Internațional Timișoara. În plus, șoferul vinovat de accident, care urcase băut la volan, a fost rănit.
1