Piaţa imobiliară timişoreană are preţuri în scădere. Dacă tendinţa este mai puţin sesizabilă la garsoniere, la apartamentele cu două camere scăderea a ajuns şi la 6,7 procente. Piaţa imobiliară este extrem de eterogenă, iar valorile sunt diferite în funcţie de tipul de apartament şi de localităţile unde acestea sunt vândute.
Preţurile practicate la unele dintre apartamentele noi sunt semnificativ mai mari decât cele din blocurile mai vechi, diferit de situaţia din alte oraşe, acolo unde se întâmplă exact invers. La Timişoara o garsonieră nouă se poate obţine la puţin sub 35.000 de euro, iar un apartament nou cu două camere costă 55.000 de euro.
Românii au terminat banii pentru locuinţe noi. Situaţia economică dificilă, dar şi deprecierea cursului valutar au condus la scăderi importante ale preţurilor practicate pe piaţa imobiliară. Chiar şi aşa, interesul este foarte scăzut şi numărul clienţilor la fel. În Timişoara preţurile au scăzut cu 1,5 procente doar în ultima lună.
Timişoara are o piaţă imobiliară destul de stabilă. Faţă de restul României, acolo unde preţurile la apartamente au scăzut în prima jumătate a acestui an, în oraşul de pe Bega scăderea este nesemnificativă.
Pretul apartamentelor din Romania a ajuns, in februarie 2012, la o medie de 986 de euro pe metru patrat util - e pragul minim al ultimilor ani. Vezi valorile medii pe metru patrat util in marile orase!
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la concerte, proiecții și diverse spectacole și ateliere.
Capitală Culturală
Publicul este invitat de către Filarmonica Banatul Timișoara la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an.
România
Curtea Constituțională amână până luni decizia privind validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale îmn România. Judecătorii așteaptă renumărarea tuturor voturilor, care se va termina duminică seară.
Ştiri din Timiș
Constantin Cocheci, cel care este la conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) de doi ani și ceva, și-a dat demisia. UPDATE. În locul lui Cocheci va veni fostul director al unei companii de telecomunicații.
1
Eveniment
Un bărbat angajat ca asistent medical la Spitalul Județean din Timișoara a fost săltat de oamenii legii. Acasă la el și în mașina lui au fost găsite materiale sanitare. Oamenii legii cercetează proveniența lor.
1
Ştiri din Timiș
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, cât și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
9
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La un an de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), unul dintre cele mai ample și complexe proiecte de circularitate din România și din regiune, locuitorii județului Timiș s-au implicat exemplar și au contribuit semnificativ la atingerea noilor recorduri naționale - peste 3 miliarde de ambalaje returnate până în prezent și o rată de colectare în creștere de la o lună, la alta.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Conclav”, ecranizarea după cartea cu același titlu, care ne arată ce se întâmplă după moartea Papei de la Vatican.