Datele oficiale din domeniul cadastral arată că numărul tranzacţiilor imobiliare din Timiş este în scădere. Vânzarea de terenuri şi locuinţe a fost, după primele patru luni ale anului, mai scăzută în cel mai vestic judeţ al României. La nivel naţional numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu aproape 10%, la 194.315 operaţiuni, deşi în luna aprilie a avut loc o scădere a operaţiunilor faţă de martie, arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Dacă aveţi puşi bani deoparte, investirea lor în domeniul imobiliar, mai precis în terenurile de construcţii din Timişoara, s-ar putea dovedi a fi o variantă câştigătoare. Preţurile terenurilor din Timişoara sunt încă în cădere liberă, arată datele specialiştilor din domeniul imobiliar. Dacă la terenuri preţurile scad, la apartamente piaţa este în uşoară creştere.
Rezultatele provizorii obţinute în urma recensământului agricol arată o scădere a efectivului de animale în judeţul Timiş, mai ales la bovine. De asemenea, sectorul imobiliar a influenţat decisiv suprafaţa disponibilă pentru diferite culturi. Interesul crescut pentru terenurile de construit a scos din circuitul agricol suprafeţe importante.
Preturile cerute de proprietarii de locuinte, ca medie nationala, sunt la nivelurile din decembrie, dar cu evolutii diferite intre orase, respectiv cresteri in Bucuresti, Constanta, Timisoara sau Ploiesti si scaderi in Brasov, Cluj-Napoca si Iasi, arata un recent studiu.
Romanii visau frumos acum trei-patru ani: economia duduia, salariile erau mari, se dadeau credite cu lopata, aproape orice voia sa-si cumpare o casa de vacanta. Acum nimeni nu se mai inghesuie, nu se prea cumpara locuintele de toata ziua, darmite case pentru weekend. De la inceputul lui 2008 pana acum, pretul caselor de vacanta a scazut si cu 52%!
Sâmbătă puteți merge la concerte, proiecții și diverse spectacole și ateliere.
Publicul este invitat de către Filarmonica Banatul Timișoara la Concertul extraordinar de Crăciun și Concertul extraordinar de Anul Nou, două dintre cele mai așteptate evenimente ale sfârșitului de an.
Curtea Constituțională amână până luni decizia privind validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale îmn România. Judecătorii așteaptă renumărarea tuturor voturilor, care se va termina duminică seară.
Constantin Cocheci, cel care este la conducerea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) de doi ani și ceva, și-a dat demisia. UPDATE. În locul lui Cocheci va veni fostul director al unei companii de telecomunicații.
1
Un bărbat angajat ca asistent medical la Spitalul Județean din Timișoara a fost săltat de oamenii legii. Acasă la el și în mașina lui au fost găsite materiale sanitare. Oamenii legii cercetează proveniența lor.
1
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, cât și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
9
ADVERTORIAL. La un an de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), unul dintre cele mai ample și complexe proiecte de circularitate din România și din regiune, locuitorii județului Timiș s-au implicat exemplar și au contribuit semnificativ la atingerea noilor recorduri naționale - peste 3 miliarde de ambalaje returnate până în prezent și o rată de colectare în creștere de la o lună, la alta.
Recomandarea de film din această săptămână este „Conclav”, ecranizarea după cartea cu același titlu, care ne arată ce se întâmplă după moartea Papei de la Vatican.