
Pe un frig de nedescris, primarul Timișoarei a „tăiat”, cel mai probabil, ultima panglică din acest an. La figurat, pentru că nu avea de ce să prindă materialul, obiectivul despre care vorbim întinzându-se pe zece străzi și în patru piețe din Cetate. Edilul a inaugurat, miercuri, pe acorduri muzicale, centrul istoric al orașului în noua înfățișare, deși lucrările nu sunt finalizate sută la sută.