ADVERTORIAL. Banca de Celule Stem – Euromedics Cryo Bank - www.euromedics.ro – singura bancă din România acreditată GMP (Good Manufacturing Practice) se prezintă locuitorilor Timişoarei.
Început în aprilie 2013, Pasajul Michelangelo a fost deschis, în sfârşit, circulaţiei, chiar de ziua primarului Timişoarei, Nicolae Robu. Inaugurarea a fost una cu fast, pe muzica unui cvartet de coarde, şi i-a dat primarului ocazia să reamintească cât de grele au fost lucrările la acest proiect finanţat, în parte, din fonduri europene, dar şi să îi atace “pe cârcotaşi”, pe cei care au spus că această lucrare nu poate fi realizată.
Ploaia pare să fi fost inamicul numărul unu al constructorilor implicaţi în proiectul de amenajare a Complexului Rutier Michelangelo şi implicit al timişorenilor care aşteaptă încă din toamna anului trecut să se deschidă circulaţia prin noul pasaj rutier construit pe bani europeni... Pasajul Michelangelo ar putea fi dat în folosinţă în aceste zile, până la sfârşitul săptămânii, dar totul depinde în continuare de vreme, spune primarul Nicolae Robu.
Autorităţile timişorene se mândresc cu o stradă unde aproape toate reţelele de utilităţi se află sub trotuare, şi nu sub carosabil, după reabilitare, dar cablurile stau încă atârnate grămadă, şi nu de stâlpi, ci... prin copaci. Cel puţin aşa se prezenta situaţia marţi, când oficialii Primăriei Timişoara au inaugurat strada Ştefan cel Mare, refăcută pe bani europeni. Cât despre drum, reprezentanţii municipalităţii speră se reziste la traficul greu, garanţia fiind de 5 ani...
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat marţi că Pasajul Michelangelo se va deschide până la finalul lunii în curs. În curând începe asfaltarea şi marcarea. Bătăi de cap dau numai zilele ploioase, spune edilul.
Ştiri din Timiș
Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali și anul acesta. La rândul lor, agenții i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
1
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
1
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.