Dan Șova a anunțat că patru tronsoane din autostrăzile Lugoj - Deva și Orăștie - Sibiu vor fi inaungurate în luna decembrie. Mai mult, în 2015 se vor inaugura tronsoanele „abia licitate”.
O reţea de străzi în lungime de 2,1 kilometri, aflată la marginea Timişoarei, în imediata vecinătate a Dumbrăviţei, a fost asfaltată în această toamnă pentru prima dată. Locuitorii din zonă sunt însă nemulţumiţi că la capătul străzii Tristan Tzara, Primăria Dumbrăviţa a instalat un indicator care interzice accesul dinspre Timişoara.
Credit Agricole Bank România a inaugurat oficial , vineri, 12 aprilie 2013, noul sediu al sucursalei sale din Timişoara. Situată pe strada Carusso la numărul 3, noua unitate îşi aşteaptă clienţii cu o gamă diversificată de servicii, atât pentru persoane fizice, dar şi pentru firme.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a inaugurat, vineri, un automat de apă amplasat în oraş de o companie privată. Aparatul a fost instalat în zona Parcului Pădurice din zona Soarelui, lângă fântâna publică de acolo. Timişorenii pot găsi la automat apă plată, apă plată rece şi apă carbogazificată, adică sifon. Deocamdată toate sunt gratuite, dar sifonul va fi în curând pe bani.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a dezvelit miercuri noul ceas din Piaţa Victoriei, o donaţie din partea companiei care se ocupă de iluminatul public în partea de nord a oraşului. Timişorenii pot asculta colinde lângă ceas în acestă perioadă.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat