Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și E.ON România au încheiat un parteneriat de colaborare pentru susținerea mai multor campanii de prevenire a incendiilor. „F.O.C. - Flăcările Omoară Copii” este prima campania de informare și educație preventivă demarată în cadrul parteneriatului, în urma statisticilor care arată că în fiecare săptămână câte un copil devine victima unui incendiu.
Aceasta este prevestirea făcută de Liviu Barbu, directorul Administraţiei Domeniului Public Timişoara.
Elevii din Timiş au demonstrat ca sunt cei mai buni din ţară când vine vorba despre ce trebuie să facă în caz de incendiu. În premieră, un grup de elevi din judeţ a câştigat Concursul Naţional de Protecţie Civică „Cu viaţa mea apăr viaţa”.
Incendiau ferme şi gospodării doar pentru distracţie. Este povestea a cinci tineri din localitatea Gătaia, județul Timiș, care timp de aproape doi ani i-au terorizat pe localnicii din zonă cărora le dădeau foc la gospodării. În total, cei cinci au distrus 13 proprietăţi ale fermierilor din zonă.
Aveţi terenuri cu mirişti, vegetaţie uscată sau resturi vegetale? Nu le daţi foc fără aprobarea autorităţii competente pentru protecţia mediului pentru că puteţi provoca incendii grave şi va alegeţi şi cu amenzi de până la 6.000 de lei.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara celebrează 75 de ani de la nașterea canoistului român Ivan Patzaichin printr-o proiecție specială a documentarului despre viața lui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că luni, 18 noiembrie, vor fi încărcate cu 500 de lei cardurile de rechizite și haine, pentru familiile cu posibilități financiare reduse.
Ştiri din Timiș
Asociația Inima Îți Vorbește organizează târgul caritabil „Din mâini pentru mâine”, cu produse handmade făcute de elevii din Timișoara și nu numai. Fondurile obținute în urma vânzării vor merge către copiii care au suferit trauma unui abuz.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește în perioada noiembrie 2024 - februarie 2025 expoziția „Luminile lui Caravaggio”, o incursiune în pictura europene. Aceasta aduce în premieră în România o operă semnată de Caravaggio, precum și nenumărate altele care aparțin unor artiști din cercul său.
Ştiri din Timiș
Liberalii încearcă să se mobilizeze înainte de alegeri, astfel că sâmbătă, 16 noiembrie, la Timișoara a avut loc întâlnirea regională PNL, la care a participat și Nicolae Ciucă - candidatul partidului la alegerile prezidențiale.
7
Cinema
Seria de ecranizări „Feelings.zip – O arhivă feministă a sentimentelor” organizată de F-Sides Cineclub continuă la Timișoara cu filmul „Shara”.