Pompierii timișoreni povestesc cum au intervenit la incendiul de pe strada Memorandului. Au ajuns la fața locului în mai puțin de cinci minute, iar focul se manifesta violent. Flacăra s-a extins rapid din cauza lambriurilor de pe pereți, iar cei patru copii nu au mai putut fi salvați deși cei de la ISU au intrat după ei imediat.
Tragedia de pe strada Memorandului din Timișoara s-a petrecut chiar în ziua în care unul dintre copiii morți împlinea doi ani. Este vorba despre o fetiță, găsită carbonizată alături de ceilalți trei frați ai ei. Cel mai mic dintre copiii morți în urma incendiului avea șapte luni, iar cel mai mare șase ani. Pompierii fac acum cercetări pentru a stabili cauza probabilă a incendiului. UPDATE. Cauza incendiului
Tragedie, în noaptea de miercuri spre joi, pe strada Memorandului din Timișoara. O casă în care locuia o familie cu patru copii a luat foc. Pompierii au găsit două trupuri carbonizate până la ora redactării acestei știri și îi caută în continuare pe ceilalți doi micuți. UPDATE Toți cei patru copii au murit în incendiu.
Utile
Vineri, 20 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Utile
SDM anunță închiderea traficului pe trei străzi din Timișoara:
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Îndrăgiții interpreți ai stilului flamenco, Gipsy Kings vor concerta în premieră la noi în județ! Cunoscuți în lumea întreagă pentru ritmurile lor vibrante și pasionale, care au cucerit milioane de fani din toate colțurile lumii, de peste trei decenii, aceștia fiind printre primii care au adus muzica romani în atenția publicului intrenațional.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, filme, evenimente din cadrul Cozzmonautica și spctacole.
Capitală Culturală
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara inițiază, în acest an, Festivalul-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”. Prima ediție se va desfășura în perioada 23 septembrie-10 octombrie.
Cinema
Filmul „Unde merg elefanții”, regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, va putea fi văzut în cinematografele din România începând de vineri, 20 septembrie. Cinema Victoria a pregătit o proiecție a filmului și pentru publicul din Timișoara.
România
Numărul copiilor din judeţul Mehedinţi care au ajuns, joi, la spital, cu toxiinfecţie alimentară, toţi după ce au consumat paste la şcoală, este în continuă creştere, scrie AGERPRES.
Cinema
Seria Timeless Timiș, de la Cinema Timiș, readuce încă un film internațional care a trecut proba timpului. În toamna anului 1999, a avut loc premiera filmului Fight Club în cinematografele americane. 25 de ani mai târziu acesta poate fi vizionat la cinema de publicul din Timișoara.