ANI ”loveşte” din nou la Primăria Timişoara. Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au constatat că viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu s-a aflat în incompatibilitate în perioada iunie - octombrie 2012 pentru că a deţinut simultan şi funcţia de viceprimar şi pe cea de administrator al unei societăţi comerciale. Diaconu spune că respectiva societate era inactivă, aşteaptă să vadă un raport oficial şi se pregăteşte să se adreseze instanţei.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, Dumitru Cornean, a fost găsit incompatibil de ANI. Magistratul, spun cei de la ANI, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților pentru că, în paralel cu funcția de prim-procuror, a deținut și funcția de decan al Facultății de Drept din cadrul Universității „Drăgan” din Lugoj.
Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a declarat marti incompatibil pe Mircea Diaconu, caci a detinut simultan functiile de senator si director al Teatrului Nottara. Decizia este definitiva: Mircea Diaconu are interdictia de a ocupa o functie sau o demnitate publica pe o perioada de trei ani - deci nu mai poate fi ministru al Culturii!
Mircea Diaconu nu poate fi si senator, si director de teatru: Curtea de Apel Bucuresti a respins contestatia liberalului, formulata impotriva deciziei Agentiei Nationale de Integritate, care-l declarase incompatibil. "Daca si teatrul este incompatibil... sau poate s-a primit ordin sa fie incompatibil", este opinia lui Diaconu.
Agenţia Naţională de Integritate a declarat incompatibil un vames de la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora Moraviţa, pentru că acesta nu poate justifica o sumă de aproape 70 de mii de euro şi o jumătate de imobil situat în localitatea Dudeştii Vechi.
Azi în Timișoara
Marți, 5 noiembrie, puteți lua lecții de dans gratuite sau să vizitați expozițiile de la Memorialul Revoluției.
Eveniment
Accident cu o victimă, luni după-masă, în Timiș. Un băiețel de 3 ani a traversat strada prin loc nepermis și a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat de 47 de ani. Ulterior, copilul a fost transportat la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Un șofer și un pasager au fost răniți, luni, într-un accident care a avut loc în apropiere de Timișoara.
Cinema
Cinema Victoria colaborează din nou cu Cinemateca TIFF și aduce o nouă proiecție în cadrul seriei dedicate cinematografiei contemporane, care din lipsa unui distribuitor local nu poate fi vizionată pe marile ecrane din România.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Județean Timiș și reprezentanții platformei educaționale Brio au transmis rezultatele elevilor la testarea standardizată. Au fost evaluați peste 40.000 de elevi din clasele IV-XII.
Eveniment
Căutări ale polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, în Timiș. Oamenii legii fac verificări după ce un băiat de 14 ani a plecat de la școală și nu s-a mai întors. Cei care au informații cu privire la locația în care se află sunt rugați să ia legătura cu cea mai apropiată secție de poliție sau să sune la 112.
Ştiri din Timiș
A părăsit Capitala și funcția de parlamentar pentru un post în județul natal. Alfred Simonis a depus jurământul și este, de astăzi, noul președinte al Consiliului Județean Timiș. Își începe mandatul cu o nouă Organigramă și anunță reduceri de personal.
3