Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a scăpat din nou de o sentinţă în procesul pe care îl are cu Agenţia Naţională de Integritate, în care este acuzat de incompatibilitate pentru că a ocupat simultan funcţiile de rector al Politehnicii şi senator de Timiş. Vedeţi reacţia primarului Nicolae Robu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar trebui să se pronunţe, marţi, în dosarul primarului Timişoarei, Nicolae Robu, după ce Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat incompatibil pe liberal pentru că a ocupat simultan funcţiile de senator şi rector al Universităţii Politehnica în trecut. Robu crede că ar trebui să câştige procesul, motivând că „aşa ar fi drept”, dar spune că oricum nu există riscul să-şi piardă mandatul de primar sau să nu mai poată candida pentru un nou mandat la următoarele alegeri. Vedeţi ce a decis recent ANI într-un caz similar!
Victor Ponta riscă să piardă alţi 21 de parlamentari, înainte de finalul legislaturii, în urma proceselor cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Demnitarii se află în procese cu ANI din cauza averilor nejustificate, iar în cazul în care pierd procesele, atunci rămân fără mandat.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, poate răsufla ușurat... deocamdată. Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, din nou, amânarea verdictului în dosarul în care Robu este acuzat de incompatibilitate, deoarece a ocupat concomitent funcțiile de rector al Universității Politehnica din Timișoara și senator.
Agentia Nationala de Integritate a anuntat, vineri, ca in urma evaluarilor derulate din luna martie incoace a constatat ca 78 de consilieri locali si judeteni din toata tara sunt in conflict de interese ori incompatibili - s-au descoperit 654 de facturi in cazul unor achizitii directe si 443 de contracte cu firmele la care ei sau cineva din familie detin actiuni sau parti sociale. Beneficii pentru respectivii? Aproape 38 milioane de lei sau 8,5 milioane de euro.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.