tion.ro Web analytics

Indemnizaţii

Tion

Părinți ai copiilor cu dizabiliăți din Timișoara și adulți cu dizabilități împreună cu însoțitorii lor solicită Guvernului, prin intermediul unui protest care va avea loc în fața Palatului Administrativ și un memoriu care va fi depus la Instituția Prefectului, modificarea proiectului de buget pe 2019.
Guvernul nu își schimbă poziția referitoare la indemnizațiile pentru revoluționari. Astfel, doar cei care, la Revoluție, au participat la acțiuni de stradă în Bucureşti, Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu-Mureş şi Cluj–Napoca vor primii aceste indemnizații. Restul vor fi nevoiți să prezinte documente emise de către Parchet sau să conteste procedura. Prin urmare, numărul celor care vor primi astfel de indemnizații este estimat să scadă de la peste 20.000 de persoane înregistrate în prezent la mai puţin de 5.000 de revoluţionari.
Alegerile prezidenţiale au fost şi o bună ocazie de a-şi rotunji veniturile pentru persoanele care s-au arătat dispuse să facă parte din birourile electorale ale secţiilor de votare. Indemnizaţia oferită este de 85 de lei pentru preşedinţii birourilor şi locţiitorii acestora, 65 de lei pentru ceilalţi membri. La Timişoara, plăţile se vor face în cursul săptămânii viitoare, timp de trei zile.
Revoluţionarii au ieşit din nou în stradă, luni dimineaţa, pentru a cere Guvernului să le plătească indemnizaţiile. Câteva sute de oameni s-au adunat în faţa Palatului Victori şi a fost nevoie şi de intervenţia jandarmilor pentru ca lucrurile să nu scape de sub control.

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 aprilie 2025, în Timișoara?
Joi, 10 aprilie, puteți merge la film, concerte, expoziții sau la un spectacol de stand-up comedy. Este deschis și Târgul de Paști din centru.

Cinema

„Granița în film și istorie”. O retrospectivă de filme slovene și italiene, la Ceau, Cineclub!
Ceau, Cineclub! organizează la Cinema Studio din Timișoara, o retrospectivă de filme slovene și italiene cu tema „graniței”. Evenimentul face parte din programul oficial GO25! - Capitală Europeană a Culturii 2025, implementat de orașele Nova Gorica (Slovenia) și Gorizia (Italia).

Cinema

„Nuntă cu surprize” la Cinema Victoria. O după-amiază de comedie pentru mămici și bebelușii lor
#CineMami revine la Cinema Victoria cu comedia „Nuntă cu surprize”. Mămicile, alături de bebelușii lor, sunt invitate la vizionarea filmului în condiții adaptate pentru cei mici.

Eveniment

Un bărbat de 67 de ani a murit după ce a căzut într-un canal de pe marginea drumului, la Lovrin
Tragedie petrecută miercuri după-masă, în localitatea Lovrin din Timiș. Un bărbat în vârstă de 67 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-un canal al unei ape curgătoare aflat pe marginea străzii Petru Rareș.

Mapamond

Uniunea Europeană a adoptat prima sa ripostă la tarifele lui Trump
Miercuri, Uniunea Europeană a adoptat primele măsuri de ripostă la tarifele vamale introduse de Donald Trump, taxând la rândul său o serie de produse americane precum motocicletele, soia sau carnea de pasăre, a anunțat Comisia Europeană, transmite AFP, notează Agerpres. 2

România

Victor Ponta, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi: „Eu nu cedez”
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri că „sistemul s-a activat din nou”, iar prin „uneltele” lui din USR o scoate pe Elena Lasconi din competiție, notează Agerpres. 3

Eveniment

Accident în Moșnița Nouă. Șofer de 60 de ani, rănit după o coliziune în intersecție
Un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat a avut loc miercuri după-masă pe o stradă din Moșnița Nouă. Incidentul s-a produs într-o intersecție, după ce unul dintre șoferi nu ar fi acordat prioritate. Victima a fost transportată la spital.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici