Unul dintre cele mai apreciate evenimente organizate la Timișoara, Festivalul Inimilor, revine anul acesta cu un program bogat și mai ales variat. Festivalul va aduce în fața publicului o mulțime de ansambluri care vor pune în scenă dansuri, cântece și tradiții din folclorul românesc și internațional, la ediția a XXX-a a evenimentului.
Ziua Îndrăgostiţilor este un motiv în plus pentru cei care se iubesc de a-şi mărturisi sentimentele unul pentru altul. Sâmbătă, la Timişoara, îndrăgostiţii sunt aşteptaţi să-şi exprime sentimentele printr-un lacăt prins pe podul din spatele Parcului Copiilor – care să-i ţină uniţi pentru totdeauna.
Dansatorii mexicani şi cei veniţi din Franţa au fost atracţiile principale ale spectacolului care a avut loc vineri seara, în Parcul Rozelor, în cadrul Festivalului Inimilor. Canicula i-a pus la grea încercare pe artişti, dar nu i-a împiedicat să danseze, mai cu foc, pe scena Teatrului de Vară.
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
7