
70 de tineri grupaţi în 25 de echipe s-au întrecut la Timişoara în cadrul unui hackathon de 24 de ore, în care au lucrat non-stop pentru a crea idei care să devină produse de succes. Parte a proiectului Innovation Labs, iniţiativa urmează să ofere unui număr de 13 echipe dintre cele înscrise posibilitatea de a continua să îşi aprofundeze ideile şi să le transforme în afacere.