
Școala de Arte Timișoara a dat startul înscrierilor pentru sesiunea a doua a anului școlar 2024-2025
Până în data de 23 ianuarie puteți opta pentru una din specializările oferite de Școala de Arte din Timișoara, compartiment în cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Laboratorele Aplicate în Beneficiul Studenților, unul din cele mai longevive și ambițioase proiecte educaționale ale Ligii AC a Politehnicii Timișoara, anunță că sunt deschise înscrierile. Sute de studenți sunt provocați să aplice ceea ce învață la facultate, într-un concurs cu tematică IT&C. Zeci de reprezentanți ai mediului de afaceri stau cu ochii pe tineri, pentru a-i susține și pentru a vedea de unde va ieși cea mai bună idee de software și hardware.
Ştiri din Timiș
Asociația Poli, în parteneriat cu Liga AC, organizează evenimentul „Run to Rescue”, o cursă caritabilă de 3,5 km, dedicată susținerii animalelor abandonate.
România
Chiar dacă începutul lunii mai aduce o minivacanță cu ocazia Zilei Muncii, autoritățile anunță că toate sumele destinate beneficiarilor de alocații, indemnizații și alte drepturi sociale vor fi virate la timp.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică (FMI), organizează cea de-a doua ediție a competiției „UniVsThreats – Capture The Flag”, un eveniment dedicat pasionaților de securitate cibernetică.
Capitală Culturală
Începând din 24 aprilie și până pe 2 mai, Ziua Națională a Tineretului, Primăria Timișoara organizează a treia ediție a evenimentului „Timișoara pentru TINEri”. Programul include proiecții de film, teatru, ateliere, jocuri de societate și întâlniri.
Sănătate
Doliu în comunitatea medicală din Timișoara. Dr. Eugenia Tauber, medic primar în Radiologie și Imagistică Medicală, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani.
1
Mapamond
Turcia a interzis nașterile prin cezariană electivă în instituțiile medicale private, în conformitate cu noile reglementări ale ministerului sănătății publicate în weekend, în Monitorul Oficial al guvernului.
Utile
Panourile din stații și aplicația Tranzy, indisponibile pentru două zile, începând de miercuri seară
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că, din această seară, va desfășura activități de mentenanță. Acest lucru înseamnă că aplicația Tranzy și panourile de afișare a timpilor de așteptare vor fi indisponibile.
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descoperit o rețea de contrabandă cu țigări și tutun, după ce, în noiembrie 2024, un autotren cu 336.000 de pachete de țigări a fost introdus ilegal în țară. Trei persoane sunt cercetate, iar prejudiciul estimat se ridică la aproape 4,8 milioane de lei.