După cinci ani și jumătate în care în Timișoara nu s-au mai făcut dezinsecție și deratizare ca la carte, primarul Nicolae Robu a aliniat utilajele și muncitorii noii firme de DDD a orașului. Coral Impex din Ploiești s-a instalat într-o parcare de la periferia Timișoarei și a făcut o demonstrație de muncă... în forță. Miercuri începe deratizarea, iar săptămâna viitoare, dacă nu plouă, dezinsecția.
După cinci ani și jumătate, la Timișoara se vor lua în sfârșit măsuri serioase împotriva dăunătoarelor. Curtea de Apel a respins recursul făcut de firma care a contestat decizia CNSC pentru licitația de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Primăria semnează chiar săptămâna aceasta contractul și în curând se va intra pe teren.
Deraton va face dezinsecție și deratizare în Timișoara, în următorii patru ani, după ce a câștigat licitația primăriei. Firma din Timișoara s-a angajat că se ocupă de acest serviciu cu mai puțin de un sfert din suma estimată de specialiști pentru licitație, 10,8 milioane de lei cu tot cu TVA. Oficialii PMT ne asigură că se vor ocupa să fie respectat contractul și că doar „Cel de Sus stropește cu apă”.
Buburuzele au împânzit cartierul Soarelui din Timişoara. Au intrat şi în casele oamenilor. Locuitorii din acest cartier au adevărate colonii de buburuze la colţul camerelor, mai ales în baie.
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
7