Cine nu a auzit de Intel? Gigantul american care pare a fi unul dintre motoarele ce pun în mișcare întregul univers, fie și doar dacă ne gândim la computerele pe care le folosim zilnic, având la bază sistemele producătorului mondial de procesoare. Dar câți știu că parte dintre tehnologiile avansate utilizate la nivel global de Intel iau naștere într-un birou din Timișoara? O echipă de ingineri cu „minți ascuțite” din sediul aflat în clădirea de birouri United Business Center 1 (UBC 1) al ansamblului Openville este responsabilă de „funcționarea” multor gadgeturi ale momentului.
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1
Mapamond
Un șofer a intrat cu mașina într-un mall din Texas și a lovit mai multe persoane, în timp ce era urmărit de poliție. Cinci persoane au fost rănite. Ulterior, bărbatul a fost împușcat mortal de către polițiști.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara are pe strada Alexandru Ioan Cuza un mic spațiu, parte a fostei cetăți. Vrea să îl transforme într-o mică galerie de artă, care să atragă peste 2.000 de vizitatori pe an. Inițial, reabilitarea trebuia să coste 1,6 milioane de lei, dar după finalizarea proiectării, s-a ajuns la un cost estimativ de 3 milioane de lei.