Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș transmit că s-a hotărât redeschiderea spitalelor din cel mai vestic județ al țării și pentru pacienții care nu au Covid-19. Primul spital care se va redeschide pentru pacienții care nu suferă de Covid-19 este Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, după cum TION v-a anunțat zilele trecute. Secția de Pneumologie a acestui spital se va redeschise de joi, urmând ca în zilele care urmează să se redeschisă pentru pacienții nonCovid și Maternitatea Bega, dar și Clinica de Dermatologie.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş a finalizat procesul de contractare cu toate cele 21 de spitale din judeţ, pentru anul în curs. Reprezentanţii CJAS spun că fondurile sunt suficiente, în aşa fel încât pacienţii să nu fie obligaţi să-şi cumpere medicamente sau materiale sanitare pe perioada internării.
A crescut numarul timisorenilor care se adreseaza Urgentelor si raman internati la Spitalul Judetean
La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Timişoara a crescut numărul pacienţilor care necesită internare, cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut.
La cumpăna dintre ani nu toţi timişorenii au fost cumpătaţi... în ceea ce priveşte alimentaţia, aşa că unii dintre ei au mai ajuns pe la urgenţe. La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara au venit pacienţi cu mai multe probleme, de la cele digestive la cele neurologice.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat