N-am invatat nimic din atentatele care au insangerat istoria, e mesajul Interpol. Modalitatea de verificare a pasapoartelor din Spatiul Schengen ne expune riscului unui atac terorist de amploare - o singura bresa de securitate pune in pericol toata Europa.
Ediția din acest an a Festivalului Sziget se anunță la fel de spectaculoasă ca aceea de anul trecut. Organizatorii evenimentului, care a primit titlul de cel mai bun festival mare din Europa, în 2014, au anunțat deja că pe scenele Sziget vor urca artiști și trupe precum Florence and the Machine sau Robbie Williams. Acum, line-up-ul a devenit și mai bogat, fiind confirmate peste 20 de prestații live din partea unor artiști celebri.
Politia Romana a solicitat, miercuri, urmarirea internationala, prin Interpol, a lui Codrut Marta. Fostul sef de cabinet al lui Sorin Blejnar - ex-presedintele Fiscului - a disparut in imprejurari suspecte, in 21 mai.
O femeie de origină română, care lucrează ca psihiatru în Elveția, și soțul ei au fost condamnați de un tribunal din Zurich la trei ani de închisoare și, respectiv, doi ani de închisoare cu suspendare, după ce, în octombrie 2009, au răpit o fetiță în vârstă de câteva luni de la o clinică de distrofici din zona Dacia din Timișoara.
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.
Simți și tu fiorul din aer? Se apropie Crăciunul, iar la Iulius Town atmosfera de sărbătoare a pus deja stăpânire peste tot, cu decoruri magice și zone care te invită să intri în poveste. În acest weekend, cei mici se pot bucura de ateliere creative de ornamente și de spectacole pe patinoar cu personaje deosebite.