Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a decis interzicerea intrării în țară a unor cetățeni ungari care sunt membrii din patru formațiuni, inclusiv Jobbik. Autoritățile române vor face demersuri pentru ca aceștia să fie declarați indezirabili.
Crina aruncă priviri confuze înainte să ducă la gură punga pe care o ține ascunsă de privirile trecătorilor. Cinci secunde în dreapta, cinci secunde în stânga și apoi mai multe inspirări adânci. Degetele mâinii drepte i se întind, rigid, căutând să atingă ceva ce numai drogul putea să-i fi șoptit. Când le lasă la loc, moi, bărbia pe care îi curg câțiva stropi argintii cade în piept preț de câteva momente.
Fondul Monetar International a primit aprobarea statelor membre de a dezvalui numele tarilor care refuza sa-i primeasca economistii in misiunile anuale de evaluare a economiilor lor.
Elevii nu vor mai avea voie să vină la
şcoală în ţinute provocatoare sau cu
telefonul mobil. Este una dintre propunerile pentru noul
Cod al Educaţiei.
şcoală în ţinute provocatoare sau cu
telefonul mobil. Este una dintre propunerile pentru noul
Cod al Educaţiei.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.