Hidrologii anunţă că pericolul de inundaţii de pe Dunăre nu a trecut. Sâmbătă dimineaţa au emis un cod portocaliu care va fi în vigoare până în 5 iunie, la ora 18:00. De asemenea, sub avertizări de inundaţii sunt şi mai multe râuri din zeci de judeţe.
Ploaia a făcut ravagii, în această seară, în zona localităţii Făget. Apa a inundat mai multe grădini, drumuri şi era să intre şi pe organizarea şantierului autostrăzii Lugoj – Deva de lângă oraş.
Weekendul aduce vreme instabilă în sudul, estul şi centrul ţării. Va ploua torenţial şi se pot produce şi căderi de grindină. Mai mult, hidrologii au emis şi ei un cod galben şi unul portocaliu de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice.
Despre greutăţile prin care trec vecinii noştri din Serbia am auzit cu toţii. Dar, nu numai oamenii au de suferit din cauza apelor revărsate. Mii de animale au fost lăsate în urmă de proprietari, unele rănite, altele luptându-se pentru supravieţuire. O echipă de voluntari salvează zilnic animale din calea viiturilor.
Pompierii care au intervenit in Serbia, premiati de CJ Timis. Donatie de 200.000 lei catre Vojvodina
Consiliul Judeţean Timiş i-a premiat pe cei 11 pompieri, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat (ISUB), care au sărit în ajutorul vecinilor sârbi, ajutându-i pe aceştia să combată efectul dezastruos al inundaţiilor.
Ştiri din Timiș
Donații valoroase sunt de miercuri, 27 noiembrie, expuse la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj.
Ştiri din Timiș
Timișoara Bikers MF vă invită la o seară de rock clasic. Evenimentul nu este dedicat doar celor mai bune hituri rock, ci și unei campanii caritabile pentru copiii nevoiași.
Ştiri din Timiș
Asociația Acasă în Banat începe campania „Dar din dar”, pentru al 5-lea an la rând. Puteți dona pentru a ajuta 100 de familii din satele bănățene, cu ocazia sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
2
România
Departamentul de Stat al SUA a confirmat oficial că țara noastră a atins rata necesară pentru admiterea în programul Visa Waiver.
3
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.