Şantiere şi la periferia oraşului. Reprezentanţii Primăriei Timişoara pregătesc lucrări de amenajare pe încă două străzi, în zona Freidorf. Este vorba despre străzile Johnny Weissmuller şi Laurenţiu Nicoară, care urmează să fie asfaltate. Oficialii municipalităţii spun că lucrările vor începe de săptămâna viitoare şi până să se instaleze iarna vor fi gata.
Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi „Podul lung”, singurul de acest tip din Timişoara, a fost redeschis, după ce a fost reabilitat printr-un proiect pe fonduri europene. Investiţia în clădirea construită în 1973 şi care a fost închisă după ce s-a constatat că poate pica la primul cutremur, s-a ridicat la aproape 4 milioane de lei.
O clădire cum este cea care adăposteşte noul centru IT&C al Primăriei Timișoara de pe Circumvalațiunii, centrul Incuboxx, ar cadra perfect lângă un nou bulevard care să fie amenajat de la zero pe locul actualelor linii de cale ferată care traversează orașul, crede primarul Nicolae Robu. Bulevardul, gândit a avea nu mai puţin de trei benzi de circulaţie pe sens, va apărea și în noul Plan Urbanistic General al orașului, a dezvăluit edilul-șef.
Până ca primarul Nicolae Robu să ajungă să-și pună în aplicare planul de a reabilita din nou bulevardul Regele Carol I și de a muta liniile de tramvai pe mijlocul arterei, reprezentanţii Primăriei Timișoara analizează acum posibilitatea de a deschide circulația în ambele sensuri pe Carol I, pe tronsonul de la strada Iancu Văcărescu spre Piața Alexandru Mocioni (Sinaia).
Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 26 din Timişoara a fost extinsă, după mai bine de 5 ani de aşteptări, cu trei noi corpuri de clădire. Cei 480 de copii care frecventează unitatea din zona Circumvalaţiunii au parte acum de un bazin de înot, o sală modernă de gimnastică, noi săli de mese şi mai multe săli de clasă.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
4
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
România
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor.
5
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.