Reacții dure ale principalilor vizați în dosarul DNA privind finanțarea echipei Politehnica Timișoara în perioada lui Marian Iancu. Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a afirmat că procurorul de caz a făcut presiuni în perioada de anchetă, inclusiv asupra actualului primar, Nicolae Robu, în timp ce fostul viceprimar, Adrian Orza, consideră întreaga anchetă și finalizarea acesteia drept „o mizerie” demnă de un roman scris de Kafka.

Cu zâmbetul până la urechi! Așa stă viceprimarul Traian Stoia, în concediu, în „fotoliul” de viceprimar, deși a rămas fără funcție, după ce prefectul de Timiș a semnat ordinul de constatare a încetării mandatului de consilier local al acestuia. Cu toate că e în concediu, Stoia mai dă prin primărie, dar n-a primit înștiințarea de la secretarul Ioan Cojocari. Oficial, spune secretarul, Stoia nu mai e viceprimar al Timișoarei.

Scandalul iscat de Curtea de Conturi în cadrul Primăriei Timișoara l-a determinat pe eternul secretar al municipalității, Ioan Cojocari, să facă haz de necaz. În ședința de consiliu local de joi, „Cojo” le-a spus consilierilor locali care sunt cele cinci porunci ale funcționarului public, după toată tevatura iscată de Curtea de Conturi.
Aleşii PSD au încercat să forţeze un vot împotriva secretarului Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, în plenul consiliului local de vineri, după scandalul iscat de pierderea procesului privind finanţarea clubului Poli. La întrebarea „Cine mai are încredere în secretarul Ioan Cojocari?”, un singur consilier a ridicat mâna: Florian Stoian. Alesul a explicat că sigur Cojocari face treabă bună... dacă n-a intrat până acum la puşcărie.
Capitală Culturală
Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, pianistul nevăzător Theodor Rădulescu va susține un recital incluziv, la Filarmonica Banatul Timișoara. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociația Copii și Zâne și va avea loc miercuri, 2 aprilie, de la ora 19, la Sala Capitol.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Monsieur Aznavour”, o biografie care aduce pe marele ecran viața și cariera uneia dintre cele mai iubite voci ale Franței.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a câștigat procesul prin care cerea instanței să recunoască faptul că proprietarii clubului Heaven foloseau baza „fără niciun drept”. Acum, primarul Dominic Fritz le cere să elibereze cât mai curând spațiul.
2
Ştiri din Timiș
În perioada 31 martie – 17 aprilie, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, prin Serviciul Beneficii Sociale, lansează campania „Educația deschide uși, Paștele aduce speranță!”.
Capitală Culturală
21 de localități din județul Timiș intră în competiția pentru marele premiu al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” la finele acestei săptămâni.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest au semnat, zilele trecute, un acord pentru finanțarea unei investiții de peste 5 milioane de euro pentru modernizarea mai multor laboratoare ale facultăților din cadrul universității. Banii provin din Programul Regional Vest 2021 – 2027.
Ştiri din Timiș
Reșița Nouă, cum mai este cunoscut cartierul Govândari din Reșița, se va moderniza cu fonduri europene. Primăria municipiului și Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest au semnat joi, 27 martie, un al doilea contract de finanțare pentru regenerarea urbană a zonei, prin Programul Regional Vest 2021 - 2027. În total, vorbim de o finanțare europeană de aproape 22 de milioane de euro.
Eveniment
Joi, 27 martie, două persoane au fost reținute în Timișoara pentru trafic de droguri în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT. În urma perchezițiilor, au fost confiscate 2,370 kilograme de canabis, 2,5 kilograme de 2-MMC și ecstasy, iar pentru cei doi tineri a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile,