De mai mult de o lună, doamnele membre ale clubului Lions Diamond Timişoara se pregătesc pentru o nouă şi inedită încercare: să devină actriţe. Totul într-un scop caritabil, pentru a strânge bani în susţinerea unei acţiuni a copiilor de la Liceul Iris.
Decizie surpriză pe ultima sută de metri a campaniei electorale la Timişoara. Singurul candidat independent care s-a înscris în cursa pentru Primăria Timişoara, directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni, a anunţat că îşi va sfătui alegătorii să-l voteze pe candidatul USL, Nicolae Robu, la alegerile de duminică, motivând că face acest lucru „pentru binele oraşului”.
Camera de Comerţ Timiş a reuşit, miercuri, premiera de a-i pune faţă în faţă pe cei care vor voturile timişorenilor pentru a deveni primar al oraşului de pe Bega. Nouă dintre candidaţii înscrişi în cursa electorală au avut curajul să vină în faţa mediului de afaceri, participând la dezbaterea „Mediul de afaceri şi primarul Timişoarei - împreună pentru progresul sustenabil” . „În această sală aveţi în faţă cel care va fi primarul Timişoarei”, a anunţat Menuţa Iovescu, directorul CCIAT şi mediatorul dezbaterii.
O nouă candidatură la Primăria Timişoarei ameninţă să tulbure bazinul electoral al urbei şi socotelile „de casă” ale celorlalţi. Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul, a decis să intre ca independent în cursa pentru fotoliul de primar.
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.