Directorul executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană răspunde acuzațiilor formulate de fostul director al Operei din Viena, Ioan Holender. Ea recunoaște că a existat o problemă de comunicare cu ICR Tel Aviv, dar între timp acest lucru s-a rezolvat. În privința acțiunilor asociației, Neumann spune că dacă Holender ar dori să fie informat, ar fi fost informat.
Mai sunt doar opt luni până când Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană, iar criticile la adresa proiectului se întețesc. Ioan Holender, care a deținut timp de 18 ani funcția de director al Operei din Viena și a fost și președinte de onoare al proiectului Timișoara – Capitală Culturală Europeană, i-a transmis, îngrijorat, o scrisoare deschisă primarului Nicolae Robu.
Ioan Holender, fost director al Operei din Viena și unul dintre cei mai celebri manageri de cultură din Europa, va fi sărbătorit la Filarmonica Banatul în cadrul unui concert al cărui solist va fi chiar fiul său, baritonul Liviu Holender. Festivalul Timișoara Muzicală în 2015 se va încheia cu prima audiție a unui concert de tubă, într-un eveniment extraordinar, cu invitați din Germania.
Timișoreanul Ioan Holender a anunțat că va renunța la funcția de director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu”, după ediția din acest an al acestui eveniment cultural.
”A face bani din cultură e o idee greșită. Cultura e o hrană spirituală, pentru a trăi mai bine, pentru a hrăni sufletul, nu pentru a umple burțile”, e de părere Ioan Holender. Fostul director al Operei din Viena va susține la Universitatea de Vest un curs de Management cultural internațional.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1