tion.ro Web analytics

Ioan Slavici

Tion

ADVERTORIAL. Liceul Ioan Slavici și Universitatea cu același nume vă așteaptă să vă înscrieți. Admiterea se face chiar și fără examenul de capacitate promovat. Puteți să deveniți tehnician în activități economice sau comerciant, dacă alegeți să urmați liceul, sau puteți urma cursurile unei facultăți de la Universitatea Ioan Slavici, de la cea de Inginerie până la cea de Științe Economice.
Economiile din Serbia şi România funcţionează puţin diferit, iar modul de utilizare a banilor se face în alt fel de circuite, este una dintre concluziile trase de elevii liceului Nikola Tesla din Vârşeţ, respectiv Ioan Slavici din Timişoara, care au participat la proiectul „Îndrumarea elevilor către formarea unor cariere de succes prin colaborare transfrontalieră”, finanţat prin Programul IPA de colaborare transfrontalieră. Cele două instituţii de învăţământ au înfiinţat mai multe firme de exerciţiu care, în ciuda diferenţelor de funcţionare ale business-ului din cele două ţări, au reuşit să colaboreze.
ADVERTORIAL. Liceul Tehnologic „Ioan Slavici” Timişoara, în calitate de beneficiar în cadrul proiectului cu titlul „Îndrumarea elevilor către formarea unor cariere de succes prin colaborare transfrontalieră” cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia, MIS – ETC, Cod 1341, a organizat în data de 14.10.2016 o conferinţă de presă împreună cu partenerul, Školski Centar “Nikola Tesla”, Vršac.
Străzile Ardealului şi Ioan Slavici din Timişoara intră în reparaţii. Cele două artere din zona Freidorf trebuie să fie asfaltate în două săptămâni, au anunţat oficialii primăriei, care au vizitat joi noul şantier de pe Ardealului. Edilii spun că de-acum nu se vor mai face plombări la drumurile din oraş, recurgându-se aproape integral la covoare asfaltice.
Primăria Timişoara doreşte achiziţionarea a 50 de noi tramvaie şi accesarea de fonduri europene pentru extinderea sau modernizarea liniilor de tramvai. Anunţul a fost făcut, miercuri, de viceprimarul Sorin Grindeanu în cadrul unui seminar privind managementul traficului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 aprilie 2025, în Timișoara?
Marți, 22 aprilie, puteți merge la spectacole sau la Târgul de Paști din centru, care încă este deschis.

Eveniment

VIDEO. Accident între Timișoara și Remetea Mare, în zona Jumbo. Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autobuz
Un accident rutier petrecut luni după-amiază în apropiere de magazinul Jumbo a dat peste cap circulația spre Aeroportul Internațional Timișoara. În plus, șoferul vinovat de accident, care urcase băut la volan, a fost rănit.

Eveniment

Accident în lanț pe DN6, lângă Remetea Mare. O femeie a ajuns la spital după ce trei mașini s-au ciocnit
Accident în lanț produs luni după-masă, pe DN6, în apropiere de localitatea Remetea Mare. O femeie în vârstă de 52 de ani a fost rănită și transportată la spital. 1

Mapamond

Moartea Papei Francisc: între doliu și alegerea unui nou lider al Bisericii
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat luni Vaticanul. Odată cu plecarea sa, Biserica intră într-o perioadă de doliu profund și de tranziție, urmată de procesul riguros de alegere a succesorului, potrivit relatează Reuters și AFP.

Cinema

Filmele românești nominalizate la Gopo ajung pe marele ecran la Cinema Victoria
Cinema Victoria din Timișoara găzduiește un program special dedicat unora dintre cele mai apreciate filme românești ale anului, aflate în cursa pentru Premiile Gopo. Timp de mai multe zile, cinefilii vor putea urmări pe marele ecran producții care au fost premiate la diverse festivaluri.

Ştiri din Timiș

Reparăm, nu aruncăm. „Mend In Public Day” revine în Parcul Botanic
Timișorenii sunt invitați să ia parte la cea de-a doua ediție a „Mend In Public Day”, o sărbătoare internațională a reparațiilor textile, organizată sub umbrela Fashion Revolution Week.

Mapamond

UPDATE. A murit Papa Francisc. Avea 88 de ani
Papa Francisc a murit luni dimineață, la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul într-un comunicat. UPDATE. Mesaje din partea oficialilor români 5

Mapamond

Oamenii de știință au descoperit o culoare nouă: „olo”
Mai multe persoane participante la un studiu au reușit să perceapă o nouă culoare, care nu a mai fost niciodată văzută de ochiul uman, după ce s-au folosit lasere care au activat în mod selectiv anumite celule din retină, scrie publicația Nature, potrivit Hotnews.ro.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici