Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiş a efectuat, în ultima perioadă, un control la RATT, după ce mai mulţi vatmani şi şoferi s-au plâns de programul prelungit de muncă. Aceştia susţineau că sunt obligaţi să lucreze şi 12 ore pe zi, iar din această cauză siguranţa pasagerilor şi chiar a celorlalţi participanţi în trafic este pusă în pericol.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a fost asaltat în ultimele zile de plângeri venite de la vatmanii şi şoferii Regiei Autonome de Transport Timişoara, care au sesizat faptul că, de la 1 noiembrie, sunt obligaţi de conducerea regiei să muncească şi 12 ore pe zi, din care 11 ore efectiv de conducere. Aceştia susţin că, din această cauză, sănătatea pasagerilor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic, este pusă în pericol.
Firmele şi angajaţii care au cărţile de muncă încă neridicate de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş sunt din nou invitate să viziteze sediul instituţiei pentru a-şi ridica documentele. În urmă cu aproape un an acestea au fost înlocuite cu registrul electronic al angajaţilor.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a întocmit actele necesare pentru depunerea a cinci dosare penale pentru întocmirea de către firmele locale a unor contracte neconforme cu legislaţia pentru angajarea minorilor. În urma controalelor efectuate la 172 de firme timişene au fost aplicate, doar pentru încălcarea regimului de angajare a minorilor, amenzi în valoare totală de 14.000 de lei.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Tmiş a anunţat că administratorii de bloc trebuie angajaţi cu contract individual de muncă. De cealaltă parte, Federaţia Asociaţiilor de Locatari susţine că această prevedere nu este obligatorie şi că administratorii pot fi angajaţi şi cu convenţii civile.
Eveniment
Accident cu mai multe victime, produs luni după-masă, în zona Badea Cârțan, unde două tramvaie s-au ciocnit. Vatmanul unuia dintre ele a rămas încarcerat. UPDATE 2. Traseu deviat temporar
Capitală Culturală
Revine la Teatrul Maghiar din Timișoara spectacolul „Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara le va oferi spectatorilor ocazia să vadă ori să revadă un spectacol de zile mari.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați să descopere programul celei de-a XI-a ediții a Balului Vienez Timișoara în seara zilei de miercuri, 27 noiembrie, de la ora 19, la Repetiția generală cu public.
România
Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi îi cer social-democratului Marcel Ciolacă să demisioneze, în urma unor documente publicate în exclusivitate de G4Media, care arată că liderul PSD ar fi zburat cu un avion privat închiriat de Nordis - deși a negat acest lucru.
2
Ştiri din Timiș
Dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie” va avea loc luna viitoare la Timișoara.
1
Eveniment
Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, luni, la ieșire din Arad. Șase persoane, printre care patru copii, au fost rănite și transportate la spital.
Eveniment
Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au reținut un tânăr de numai 20 de ani care în weekend a tâlhărit o femeie din Comloșu Mare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a anunțat, luni, că Direcția de Evidență a Persoanelor va avea program special pentru alegerile prezidențiale.
1