2020 a fost un an diferit pentru toată lumea, motiv pentru care vrem ca finalul lui să fie unul de poveste. Bucuria Crăciunului rămâne aceeași, indiferent de circumstanțe și distanțe! Așa că #impartecuceidedeparte, deoarece în acest an cadourile ne apropie mai mult decât oricând. Astfel, dacă te-ai transformat în ajutorul lui Moș Crăciun și ai pornit în căutarea celor mai inspirate daruri pentru cei dragi, poți fi surprins chiar tu cu un cadou. Iulius Town ți-a pregătit premii în valoare totală de 15.000 de euro!
ADVERTORIAL. Oferta de servicii din Iulius Town va fi diversificată cu un cabinet de avocatură, situat în clădirea United Business Center (UBC) 3. Recent, a fost semnat un parteneriat cu Mușat & Partners, care va facilita accesul la soluții juridice atât pentru mediul de afaceri timișorean, cât și pentru investitorii din regiune.
ADVERTORIAL. O nouă locație unde simțul olfactiv se întâlnește cu creativitatea s-a inaugurat de curând în Iulius Town Timișoara. Parfumeria Mysu dispune de o gamă variată de miresme create să mulțumească toate preferințele, iar cele din colecția LUX sunt perfecte pentru a fi oferite cadou celor dragi.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2