Deşi a fost declarat oraş abia în 2004, Recaşul este un centru urban mediu al judeţului Timiş. Are peste 10.000 de locuitori şi o suprafaţă imensă, căci depăşeşte 23.000 ha. Nu mai puţin de şase sate sunt legate de Recaşul propriu-zis: Izvin, Bazoşu Vechi, Petrovaselo, Stanciova, Herneacova şi Nadăş. Desigur, centrul administrativ are cei mai mulţi locuitori şi cele mai mari obiective de interes obştesc.
La Izvin, pe lângă caii ce aparţin Hergheliei mai sunt cazaţi şi cai particulari. Caii celor care îşi permit să aibă un astfel de exemplar. Ştim cu toţii că echitaţia este un sport costisitor.
Şoferul unui Audi care a accidentat patru persoane care ieşeau de la biserica din Izvin chiar în noaptea de Înviere a fost reţinut de procurori şi a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.
Şoferul care a fugit după ce a accidentat cu un Audi patru persoane la Izvin, judeţul Timiş, în noaptea de Înviere, este cercetat în stare de libertate. Câţiva dintre membrii familiei sale, care l-au scos pe acuzat cu forţa din maşina poliţiei, sunt cercetaţi pentru ultraj. Poliţistul care a tras un foc de avertisment, pentru a scăpa de agresori, este şi el anchetat.
Grav accident de circulaţie în noaptea de Înviere, în localitatea Izvin, judeţul Timiş. Un Audi a lovit în plin patru persoane care ieşeau de la biserica din localitate. Şoferul nu a schiţat niciun gest de oprire şi şi-a continuat drumul. A fost reţinut de poliţişti, dar a scăpat ulterior, deşi agenţii au tras cu arma după acesta.
Azi în Timișoara
Să aveți un Crăciun plin de bucurii, sănătate și iubire! Vă puteți crea momente de neuitat la târgul din centru.
Ştiri din Timiș
Prin intermediul proiectului național „Dăruim Bucurii și Aripi de Zbor” din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) a fost derulată în Timișoara acțiunea de voluntariat „Dar din dar, bucurie de Crăciun”, care a sprijinit elevii cu nevoi speciale.
Capitală Culturală
Art Encounters pregătește în această săptămână un tur ghidat gratuit al expoziției „DesFacerea Lumii”, realizată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán. Aveți ocazia să vizitați replica uneia dintre sculpturile lui Constantin Brâncuși.
Ştiri din Timiș
Bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorilor de iarnă, iar decorarea lui este una dintre cele mai aşteptate tradiţii din această perioadă. Indiferent dacă eşti un începător în ale decorării bradului sau un entuziast cu experienţă, acest ghid îţi va oferi sfaturi şi idei pentru a avea un brad de Crăciun perfect, plin de farmec şi festivitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
3
Eveniment
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
3
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.