După două zile fără strop de ploaie, vreme de mirare la Gărâna, festivalul de jazz a avut sâmbătă seara cea mai plină, cu cei mai mulți spectatori și cinci recitaluri dense și pline de farmec, până spre dimineață. Revenirea din Israel a ex-timișoreanului Peter Wertheimer, atmosfera halucinantă creată de band-ul unor tineri polonezi, vivacitatea unui grup lituanian, solo-ul de virtuozitate al lui Bugge Weseltoft și un final incandescent în sound norvegian au fost rețeta unei splendide nocturne de jazz.
"Ich bin ein Wolfsberger". Acesta este motto-ul, parafrază la celebra declarație berlineză, înscris pe coperta caietului-program și adoptat cu entuziasm de fanii Festivalului de Jazz de la Gârâna, pe care weekend-ul i-a adus cu miile în Poiana Lupului. În cea de-a doua seară a ediției 2013 pe scenă s-au succedat muzicieni din Norvegia, S.U.A., Italia, U.K., Ungaria și România.
De astăzi, muntele de jazz al Banatului este luat cu asalt: pentru miile de fani ai Festivalului de Jazz de la Gărâna aerul tare al Semenicului, îmbibat cu muzică, boemie, amintiri fabuloase și ritualuri personale, senzația amețitoare a nopților petrecute pe cel mai înalt acoperiș al jazzului, fac să merite din plin grija de a-ți programa vacanța după calendarul de pe Wolfsberg. Căci evenimentul organizat de Marius Giura răspunde și în 2013 cu o copleșitoare generozitate tuturor așteptărilor. În chiar prima seară, jazzmontaniarzii Gărânei îi vor asculta pe Bill Frisell, Charles Lloyd, Zakir Hussain și Eric Harland.
Doi dintre cei mai valoroşi muzicieni de jazz din România concertează, în acest sfârșit de săptămână, la Timișoara. Liviu Butoi și Mircea Tiberian își lansează albumul intitulat Offerus.
Împătimiții de jazz care știu deja, din experiență sau din auzite, că fenomenul Gărâna dă dependență sunt invitați să intre în atmosfera festivalului care va începe în 11 iulie. Societatea Timișoara propune "o încercare de a desluși magia" evenimentului, în cadrul unei întâlniri cu Marius Giura, directorul festivalului. Un film, o expoziţie fotografică şi cărţi, toate despre Gărâna, vor ilustra dialogul.
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
7