An de an, cele mai noi gadgeturi pun stăpânire pe iubitorii de tehnologie. Iar anul 2017 nu se dezminte, „promițându-le” fanilor de astfel de obiecte o mulțime de noutăți: ecrane mai bune, durată de viață mai mare a bateriilor, dar și actualizări importante ale sistemelor de operare, pentru a le face mai rapide.
Situație delicată descoperită de cercetători în magazinul virtual de aplicații al Google. Angajații unei companii de cercetare au descoperit aproximativ 60 de aplicații, printre care și jocuri destinate copiilor, care aveau inserată reclamă cu conținut pentru adulți. Aplicațiile au fost îndepărtate din Google Play.
Alin Nica, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș și al filialei locale a Partidului Național Liberal, nu a scăpat, luni, ocazia să comenteze rezultatul votului la primul tur al alegerilor prezidențiale. El a fost de părere că alegătorii au făcut dreptate.
La finalul săptămânii trecute, reprezentanții CFR anunțau că ritmul pe șantierul de reabilitare a căii ferate Timișoara Est – Ronaț Triaj este intens. S-a ajuns la un procent de execuție de 7% și se lucrează pe întreaga lungime a sectorului de aproape 14 kilometri.
Mai multe universități din România, printre care și una din Timișoara, vor primi finanțări de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare.
După centralizarea tuturor proceselor verbale (100%) din cele 950 de secții de votare din străinătate, Călin Georgescu, candidat independent, conduce detașat cu 43,35% din voturi. Elena Lasconi (USR) ocupă locul al doilea.
Marți, 26 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Conștientizării Importanței Detectării Deficitului de Fier. Cu această ocazie, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara oferă consultații și analize gratuite.
Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, Ministerul Educației cere aproape 500 de milioane de lei pentru a plăti salariile profesorilor, bursele elevilor și alte cheltuieli aferente lunii noiembrie.
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a aflat pe primul loc în rândul votanților din județul Timiș, cu 28,4% din voturi. Rezultatele sunt cele obținute după centralizarea proceselor verbale din toate secțiile de vot din județ.
În urmă cu aproape patru ani, în februarie 2021, Primăria Timișoara lansa o hartă online unde puteau fi urmărite utilajele de deszăpezire și cele de salubrizare stradală. Funcția nu mai este disponibilă, în vigoare fiind un contract provizoriu. Se așteaptă finalizarea noii licitații, însă, din cauza unei contestații, aceasta încă este pe rolul instanțelor.