Sunt cel mult 600 de slujbe vacante pe judet, in cazurile fericite: Brasov, Iasi, Cluj! In Bucuresti sunt cu putin peste 500 de locuri de munca libere, iar la coada clasamentului stau Tulcea, cu 23, Caras-Severin, cu 13, si Ialomita, cu numai 4 joburi disponibile!
Investitorii străini nu mai sunt interesaţi de România. Potrivit datelor finale publicate de BNR şi Institutul Naţional de Statistică, investiţiile străine directe nete au fost anul trecut de 2,22 miliarde de euro, în scădere cu 36,6% faţă de 2009. Mai mult, criza economică a afectat şi activitatea firmelor străine deja existente pe piaţă, companiile fiind nevoite să aducă un aport la capital de 2,24 miliarde de euro pentru acoperirea pierderilor.
Te deranjează mormanele de gunoi din afara localităţilor din judeţul Timiş? Echipa Let’s Do It România caută voluntari care să identifice aceste zone, pentru ca în data de 24 septembrie judeţul să devină mai curat printr-o acţiune la nivel naţional prin care vor fi adunate toate deşeurile într-o singura zi.
Piaţa timişeană a forţei de muncă dispune de tot mai puţine persoane care pot acoperi posturile scoase la concurs de angajatori. Cel puţin aşa arată informaţiile oficiale. Datele anunţate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş arată că la sfârşitul lunii iunie rata şomajului a rămas sub două procente, la 1,79%.
Judeţul Timiş continuă să domine piaţa muncii din regiunea de vest. Atât la capitolul angajaţi, cât şi la cel al veniturilor medii înregistrate de salariaţi. Industria timişeană este în expansiune. Conform datelor oficiale, în Timiş sunt înregistraţi cei mai mulţi angajaţi din regiune, 196.312 persoane cu contract de muncă. Pe locul doi se situează, la o distanţă apreciabilă, Aradul, cu 111.887 persoane angajate.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
4
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
România
Premierul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj către români la final de an, cu prilejul vizitei pe șantierele tronsoanelor de autostradă din județul Bihor.
5
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.