Mişcare interesantă la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde a fost numit director candidatul PSD pe Colegiul 3 Deputaţi Timişoara, dr. Florin Bîrsăşteanu, cu o lună înainte de alegeri. El a afirmat că a decis să accepte această funcţie deoarece spitalul trecea printr-o criză. Deşi a evitat să îl acuze direct de această criză pe fostul director al Spitalului Judeţean, liberalul Iulius Jugănaru, Bîrsăşteanu a afirmat că era „o căciulă prea mare pentru el”.
Iulius Jugănaru, directorul Spitalului Judeţean din Timişoara, spune că evaluarea unităţii sanitare pe care o conduce va avea loc abia anul viitor. În prima fază se vor evalua documentele.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Cinema
Cinema Victoria din Timișoara celebrează 75 de ani de la nașterea canoistului român Ivan Patzaichin printr-o proiecție specială a documentarului despre viața lui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că luni, 18 noiembrie, vor fi încărcate cu 500 de lei cardurile de rechizite și haine, pentru familiile cu posibilități financiare reduse.
Ştiri din Timiș
Asociația Inima Îți Vorbește organizează târgul caritabil „Din mâini pentru mâine”, cu produse handmade făcute de elevii din Timișoara și nu numai. Fondurile obținute în urma vânzării vor merge către copiii care au suferit trauma unui abuz.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește în perioada noiembrie 2024 - februarie 2025 expoziția „Luminile lui Caravaggio”, o incursiune în pictura europene. Aceasta aduce în premieră în România o operă semnată de Caravaggio, precum și nenumărate altele care aparțin unor artiști din cercul său.
Ştiri din Timiș
Liberalii încearcă să se mobilizeze înainte de alegeri, astfel că sâmbătă, 16 noiembrie, la Timișoara a avut loc întâlnirea regională PNL, la care a participat și Nicolae Ciucă - candidatul partidului la alegerile prezidențiale.
12
Eveniment
Accident produs sâmbătă, la ieșirea din parcarea unui magazin din Timișoara. Un șofer a intrat cu mașina într-un alt autoturism, o femeie fiind rănită în urma impactului.
2
Cinema
Seria de ecranizări „Feelings.zip – O arhivă feministă a sentimentelor” organizată de F-Sides Cineclub continuă la Timișoara cu filmul „Shara”.