tion.ro Web analytics

karate

Tion

Sânnicolau Mare a găzduit o importantă competiție de karate. Prima competiție de gen pusă la punct în oraşul timişean a reunit la start peste 150 de sportivi care s-au intrecut la probele de kata, kihon, gohon kumite, ippon kumite și jiyu kumite.
Clubul Sportiv Tamashyi Timișoara, în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara, Autoritatea Naţională pentru Sport și Tineret și Direcţia Județeană pentru Sport și Tineret Timiș organizează cel mai mare eveniment sporiv din lumea artelor marțiale din partea de vest a țării, „Lupta Timișoara”, ediția a 8-a.
În zilele de 6 şi 7 aprilie, în localitatea Eger din Ungaria a avut loc un important eveniment sportiv care a reunit două competiţii de karate shotokan, Cupa Europeană Kohai şi Campionatul European S.K.D.U.N..
Noi succese pentru sportivii timişoreni. Reprezentanţii clubului Sho-Dan Karate au fost desemnaţi cei mai buni din România, ei obţinând nu mai puţin de nouă titluri naţionale. Duminică, 17 martie 2013, Sala Sporturilor "Constantin Jude" din Timişoara a găzduit Campionatul Naţional de Karate Eureka, sub egida Federaţiei Române de Arte Marţiale.
Echipa României din cadrul Federaţiei Române de Karate – WKF, formată din sportivi timişoreni, a participat la un Concurs Internaţional de Karate organizat de Federaţia Serbiei de Karate şi de Clubul Europa din Belgrad condus de Maestrul Livius Bunda.

Eveniment

Accident între Deva și Făget. Un șofer a ajuns la spital după o coliziune frontală cu o autoutilitară
Un șofer de 51 de ani a ajuns de urgență la spital, după ce a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit violent cu o autoutilitară. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și încearcă să afle ce a dus la producerea accidentului.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 22 aprilie
Marți, 22 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Angajari TION

SDM angajează
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează:

Dialoguri Sănătoase

Cum creștem copii sănătoși într-o lume plină de fast-food și influențe nesănătoase? Interviu cu dr. Radmila Costachescu, medic primar pediatru (II)
Ce mănâncă adolescenții și de ce sar uneori peste mese? Cât de periculos e fast-food-ul și cât contează somnul în creșterea copiilor? În a doua parte a interviului acordat pentru Tion, dr. Radmila Costachescu, medic primar pediatru, oferă părinților o perspectivă clară asupra obiceiurilor care influențează sănătatea celor mici – de la alimentația modernă și presiunea socială până la importanța odihnei și semnalele discrete ale unor afecțiuni grave. Specialistul răspunde întrebărilor esențiale despre cum să ne îngrijim mai bine copiii – și cum să-i ascultăm dincolo de ceea ce ne spun.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 aprilie 2025, în Timișoara?
Marți, 22 aprilie, puteți merge la spectacole sau la Târgul de Paști din centru, care încă este deschis.

Eveniment

VIDEO. Accident între Timișoara și Remetea Mare, în zona Jumbo. Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autobuz
Un accident rutier petrecut luni după-amiază în apropiere de magazinul Jumbo a dat peste cap circulația spre Aeroportul Internațional Timișoara. În plus, șoferul vinovat de accident, care urcase băut la volan, a fost rănit. 1

Eveniment

Accident în lanț pe DN6, lângă Remetea Mare. O femeie a ajuns la spital după ce trei mașini s-au ciocnit
Accident în lanț produs luni după-masă, pe DN6, în apropiere de localitatea Remetea Mare. O femeie în vârstă de 52 de ani a fost rănită și transportată la spital. 3

Mapamond

Moartea Papei Francisc: între doliu și alegerea unui nou lider al Bisericii
Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit, a anunțat luni Vaticanul. Odată cu plecarea sa, Biserica intră într-o perioadă de doliu profund și de tranziție, urmată de procesul riguros de alegere a succesorului, potrivit relatează Reuters și AFP.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici