
Studenţii de la Facultatea de Medicină Dentară din Timişoara au acum la dispoziţie cel mai modern laborator cu simulatoare pentru învăţarea tehnicilor dentare de bază. Lucrul pe mulaje de plastic, lipsit de posibilitatea învăţării tehnicilor stomatologice cât mai aproape de realitatea, a fost înlocuit cu un sistem cu 24 de posturi care simulează exact modul în care se lucrează cu un pacient, cu manechine performante.

Cu 30 de milioane de lei, finanţare europeană nerambursabilă. la Timişoara a fost creat şi funcţionează un laborator specializat în domeniul energiilor regenerabile, cu focus pe energia fotovoltaică. Aici studiază cercetători din România, dar şi din străinătate. În perioada următoare va continua activitatea de colaborare cu structurile de specialitate cu care există parteneriate, dar vor fi căutaţi şi eventualii beneficiari privaţi.
Universitatea Politehnica Timişoara beneficiază de un nou laborator prin intermediul căruia studenţii vor putea studia şi descoperi modul de funcţionare al reţelelor de tip LTE. Valoarea investiţiei realizate de o societate de comunicaţii cu sediul la Timişoara este de 200.000 de euro.
Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara a investit peste un milion de euro în aparatură de cel mai înalt nivel. Una dintre unităţile de cercetare cele mai bine puse la punct este cea de diagnostic molecular. Acesta oferă posibilitatea descoperirii genelor care pot conduce la apariţia cancerului mamar.
Ştiri din Timiș
În satul Mănăstire din comuna Birda se află Mănăstirea sârbească Sfântul Gheorghe. Lăcașul de cult a fost ctitorit la sfârşitul secolului al XV-lea de familia Brancovici, din care provine primul mitropolit al Ţării Româneşti: George Brancovici, devenit Maxim după ce s-a călugărit.
Ştiri din Timiș
Pentru a doua oară anul acesta, se deschide graniţa dintre România şi Serbia pentru biciclişti. Astfel, la solicitarea Consiliului Județean Timiș, amatorii de pedalare vor putea merge în țara vecină prin punctul temporar de frontieră de la Uivar.
2
Ştiri din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe durata acestei zile în jumătate din țară, inclusiv în Timiș.
România
Miercuri, 23 aprilie, sărbătorim ziua Sfântului Gheorghe, cunoscut pentru actele sale de curaj și credință. În România, peste 1 milion de oameni îi poartă numele.
Capitală Culturală
În perioada 24 aprilie – 2 mai, la parterul Centrului de Proiecte de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1, va putea fi văzută expoziția „Timișoara, te îndrăgesc!” cu lucrări realizate de Luminița Cosmescu.
Utile
Miercuri, 23 aprilie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 aprilie, cei care iubesc lectura și doresc să exploreze legătura dintre oraș și literatura locală sunt invitați la un eveniment literar special. La Teatrul German se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană.