ADVERTORIAL. Mașinile de lux sunt apogeul la care visează o mulțime de șoferi. Foarte mulți dintre ei ajung să își permită achiziționarea unui brand și model din clasa superioară, însă există și o parte care nu are pregătită suma necesară pentru a cumpăra un astfel de autoturism. Chiar și așa, în leasing pot achiziționa atât cei care au suma pregătită, cât și cei care nu, deoarece procesul este unul simplu și rapid.
Rămase fără o parte dintre venituri, familiile timişene fie şi-au luat gândul de la o nouă maşină fie au decis să achiziţioneze un autoturism second hand.
Un nou eveniment promoţional în domeniul auto. Pasionaţii de cai putere şi accesorii auto sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână la Iulius Mall. În parcarea centrului comercial, în perioada 7 – 9 mai, va avea loc acţiunea intitulată „Car Show”.
Soluţii de moment pentru cei aflaţi în şomaj. Începând cu luna aprilie, cererea de personal contractual în sistem de leasing este în creştere.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.