Specialiştii britanici care au studiat problemele de trafic şi cele legate de reabilitarea clădirilor istorice din Timişoara au un sfat pentru cei din primărie: „Nu încercaţi să faceţi totul deodată”. Apelul britanicilor vine în contextul în care, Primăria Timişoara, în parteneriat cu Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică, au reuşit, din 2006 şi până în prezent, reabilitarea unui număr de cinci clădiri istorice din oraş dintr-un total de 14.500.
De la 1 ianuarie, Codul Fiscal a fost modificat semnificativ. Schimbările aduse de Executiv sunt numeroase, iar multe schimbă total modul de abordare a legislaţiei. Pentru a ajuta contribuabilii, care au de rezolvat diferite probleme, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a pus la dispoziţia celor interesaţi un număr de telefon special.