Premierul Emil Boc a declarat vineri că i-a cerut Ecaterinei Andronescu să revoce ordinul privind schimbarea directorilor de şcoli, precizând că refuzul de a da curs acestei solicitări va duce la remanierea acesteia.
Un profesor va putea avea cel mult două mandate de rector sau decan, vârsta legală de pensionare din învăţământul superior va fi de 65 de ani, iar toţi studenţii instituţiilor acreditate vor figura într-o bază naţională de date, pentru prevenirea falsificării diplomelor, a decis Guvernul.
Elevii nu vor mai avea voie să vină la
şcoală în ţinute provocatoare sau cu
telefonul mobil. Este una dintre propunerile pentru noul
Cod al Educaţiei.
şcoală în ţinute provocatoare sau cu
telefonul mobil. Este una dintre propunerile pentru noul
Cod al Educaţiei.
ARAD - În urma imaginilor publicate pe Aradon şi
în Jurnal Arădean, s-a declanşat o
anchetă internă la Poliţia Comunitară.
Plenul Senatului urmează să se pronunţe prin
vot asupra posibilităţii eliminării
interdicţiei de cumul al salariului cu pensia şi
introducerea în loc a unei impozitări
progresive, variantă pentru care liberalii,
social-democraţii şi udemeriştii deja s-au
pus de acord în Comisia de muncă.
vot asupra posibilităţii eliminării
interdicţiei de cumul al salariului cu pensia şi
introducerea în loc a unei impozitări
progresive, variantă pentru care liberalii,
social-democraţii şi udemeriştii deja s-au
pus de acord în Comisia de muncă.
România
La ora 21, odată cu închiderea procesului de votare, Tion vă prezintă primele rezultate ale alegerilor prezidențiale, conform exit-pollurilor care au fost realizate de societățile de sondare a opiniei publice. UPDATE. Potrivit primelor rezultate exit-poll, finaliștii pentru turul 2 sunt Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.
Capitală Culturală
După multă așteptare, Cinema Studio a pregătit un program de neratat pentru deschiderea sa oficială. Biletele urmează să fie puse în vânzare.
1
Ştiri din Timiș
Social-democratul Eugen Dogariu, senator de Timiș, a votat în primul tur pentru alegerea președintelui României la secția de votare amenajată la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara.
1
Sănătate
În cadrul lecției de la Babeș, medicii spitalului Victor Babeș din Timișoara ne informează despre hepatita medicamentoasă, care apare ca reacție toxică a ficatului la anumite medicamente.
România
Candidatul independent, Mircea Geoană, a votat duminică, alături de familie, la Liceul I. L. Caragiale din București. El a declarat că românii nu aleg doar un președinte, ci și o direcție pentru țară. Geoană susține că alegătorii au de ales între „corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism” şi că este nevoie de o participare cetăţenească masivă, scrie HotNews.
2
Ştiri din Timiș
Duminică, în jurul orei 11, la secția de vot amenajata la Școală Gimnaziala nr.30 a votat și Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și liderul PSD Timiș.
10
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârţa, din judeţul Harghita, că România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor şi care va reda speranţa fiecărei familii, scrie Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
FOTO. Fritz îi îndeamnă pe timișoreni să iasă la vot. Drulă: „În România crește un val al speranței”
Duminică, la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara au votat viceprimarul Ruben Lațcău și deputatul Cătălin Drulă. Dominic Fritz i-a însoțit, i-a îndemnat pe cetățeni să se prezinte la urne, însă el nu a putut vota întrucât dosarul lui de cetățenie va fi analizat abia în decembrie.
18