Proiectul legii amnistiei şi graţierii a fost respins, marți, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Astfel, proiectul legii va intra, marţi, în dezbaterea Camerei, urmând să fie supus votului final al plenului acestui for legislativ în cursul zilei de miercuri, potrivit deciziei liderilor grupurilor parlamentare.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, sâmbătă, că instituția pe care o conduce a depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire.
Ştiri din Timiș
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.
Ştiri din Timiș
Părintele vicar Ionel Popescu a publicat cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor – Decembrie ´89”. Volumul a fost tipărit cu binecuvântarea și Precuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Eveniment
Șapte mașini au fost implicate într-o tamponare pe Autostrada A1, în județul Timiș.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea nu mai poate achiziționa imobilul istoric renovat din cartierul Iosefin, pentru care era dispusă să achite 1,9 milioane de euro din bugetul local.
Mapamond
Atac în Germania. Patru persoane au murit și două sute sunt rănite după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg. Este vorba de un medic originar din Arabia Saudită.
Ştiri din Timiș
Seria de evenimente „35 de ani de libertate”, dedicată comemorării Revoluției din 1989 de la Timișoara, a luat sfârșit vineri seară, cu „Gala Libertății”. Evenimentul organizat de primărie sub forma unui spectacol de teatru multimedia a atras ca participanți mai mulți ambasadori, reprezentanți ai orașelor înfrățite și alte oficialități.
Ştiri din Timiș
Radu Ticiu, inițiatorul turei transfrontaliere, a precizat că aceasta este ultima pedalare înainte de intrarea în Schengen.