tion.ro Web analytics

Aşa cum era de aşteptat, „cazul” lotului 2 din autostrada Timişoara – Lugoj are un nou episod. După ce contestaţia depusă de consorţiul învins la licitaţia de atribuire a proiectării şi construcţiei acestui tronson a fost respinsă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respectiva asociere a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.
Epopeea licitaţiilor pentru desemnarea firmei care se va ocupa de reabilitarea centrului istoric al Timişoarei pare să se apropie de final, în sensul că oficialii primăriei au anunţat, marţi, că urmează să fie semnat în curând contractul pentru a se putea începe execuţia acestui proiect pe fonduri europene. Primarul Nicolae Robu spune că, orice ar fi, lucrările vor începe anul acesta, dar edilul recunoaşte că există riscul să se piardă banii europeni.
Pregătirile pentru organizarea Balului Caritabil Maria au intrat pe ultima sută de metri, anunță dr. Baranyi Ildiko. Toate biletele pentru ediția 2013 a evenimentului monden și caritabil de la Timișoara au fost vândute în timp record. Printre obiectele ce vor fi scoase la licitație se află un pian Rösler, o ținută vestimentară - creație personalizată a unui reputat designer de modă și un sejur la pensiunea Contelui Kálnoky, prietenul prințului Charles.
Demararea lucrărilor de construcţie pentru lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva vor fi întârziate, ca urmare a contestării licitaţiei pentru stabilirea firmei constructoare a acestui lot. Firma câştigătoare a fost declarată UMB, dar asocierea condusă de Strabag a contestat procedura. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor  a decis reanalizarea ofertelor depuse in cadrul licitatiei!
Consiliul Local Timişoara a aprobat, joi, organizarea de noi licitaţii pentru concesionarea mai multor cimitire din oraş. Cimitirele vor fi administrate tot de către privaţi, dar după alte reguli: cu plata înainte, pentru că cei care le-au avut în concesiune până acum au datorii de 1 milion de euro la primărie, din spusele primarului Nicolae Robu, cu posibilitatea de reziliere a contractului direct în caz de neplată şi noi obligaţii pentru administratori. Locurile de veci vor fi repartizate de primărie.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 noiembrie 2024, în Timișoara?
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.

Eveniment

Patru bărbați s-au luat la bătaie în fața unui magazin din Calea Șagului
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.

Ştiri din Timiș

Teatru și jazz în scop caritabil, la Timișoara. Oferă o masă caldă oamenilor nevoiași din oraș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.

Ştiri din Timiș

Primăria cumpără imobilulul istoric de 2 milioane de euro din Iosefin. Consilierii locali și-au dat acordul
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa în Piața Victoriei din Timișoara
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa. 20

Cinema

Un tată și fiica lui ne poartă prin natura Norvegiei, într-un documentar la Cinema Victoria
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.

Capitală Culturală

FOTO. Statuia alegorică a Toamnei a revenit pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Peste 35.000 de elevi din Timiș primesc burse
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici