Societatea Drumuri Municipale (SDM), care are ca acţionar unic Consiliul Local Timişoara, lucrează bine... dacă face primarul intervenţii în fiecare zi. Este concluzia la care a ajuns chiar edilul-şef Nicolae Robu, care spune însă că firma este puternică şi are potenţial. În acelaşi timp, Robu a constatat că, de când a ajuns el primar, SDM câştigă tot mai multe licitaţii.
Prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, îi cere primarului Timişoarei, Nicolae Robu, să nu mai apeleze la SRI ori alte instituţii atunci când are probleme legate de licitaţii sau de unele proiecte ale primăriei, ci să caute vinovaţii în instituţia pe care o conduce.
Două dintre proiectele pe fonduri europene ale Primăriei Timişoara sunt blocate la ora actuală din cauza licitaţiilor care se tot contestă sau la care se solicită cereri de clarificare peste cereri, susţine primarul Nicolae Robu. Este vorba despre proiectul privind managementul traficului şi cel privind realizarea unui sistem de supraveghere video pentru creşterea siguranţei în oraş. Cu cine are Robu de furcă? Printre altele, cu un reprezentant al celebrei familii Swarovski...
Reprezentanţii Primăriei Timişoara plănuiesc să scoată la licitaţie, pentru închiriere, două spaţii din incinta Sălii „Constantin Jude" - Sala Olimpia, "la pachet". Este vorba de cafenea şi de sala de culturism şi fitness. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie aprobat, marţi, în consiliul local. Vedeţi în continuare ce condiţii se impun.
Dacă licitaţia pentru reabilitarea centrului istoric al Timişoarei a fost în cele din urmă finalizată şi s-a reuşit semnarea contractului de execuţie, nu acelaşi lucru se poate spune despre alte proiecte pe fonduri europene ale primăriei. De exemplu, proiectul care prevede instalarea unui număr de aproape 100 de camere video în oraş pentru creşterea siguranţei şi cel privind realizarea unei reţele de staţii de închiriere a bicicletelor n-au putut fi demarate încă din cauza problemelor legate de procedurile de achiziţie publică.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Eveniment
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 43 de ani. El este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1