Concursul de mountainbike LIMAN BIKE RACE 2010, organizat în cadrul unui proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş, a ajuns la cea de-a V-a ediţie. Startul competiţiei s-a dat duminică, 2 Mai 2010, de Ziua Tineretului, de la complexul Valea lui Liman.
Eveniment
Un autoturism s-a răsturnat într-un șanț în urma unui accident rutier. Acesta a avut loc joi după-masă la intrare în comuna Săcălaz după barieră.
Eveniment
Un vârstnic a ajuns, joi după-amiază, la spital după ce a provocat un accident pe un drum aglomerat din Timiș.
Eveniment
Incendiu fără victime, joi, într-o localitate din Timiș. Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată la acoperișul unei locuințe și la două anexe. Pompierii au limitat extinderea la încăperile locuinței.
România
În cadrul proiectului „Planeta noastră, viitorul nostru”, Comisia Europeană vine în ajutorul profesorilor cu materiale pentru „Săptămâna Verde”. Fișele de lucru vor aborda cauzele, impactul și soluțiile pentru schimbările climatice.
România
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Conform proiectului, copiii de peste 14 ani vor fi chemați, o dată pe an, pentru consultări la Guvern, Parlament și alte instituții publice.
Ştiri din Timiș
Guvernul României a început procedurile de expropriere a Pavilionului 14 (Corpul C1) de la Spitalul CF Timișoara. Clădirea fusese retrocedată, iar până la începutul anului exista contract de închiriere, dar proprietarul a decis să nu îl mai prelungească. În aceste condiții, începe exproprierea anunțată deja din august.
Ştiri din Timiș
Începând de joi, 7 noiembrie, în zona Blașcovici au început plantările. Aici va fi amenajat un spațiu verde de 6.000 de metri pătrați pe un teren care până nu demult era închis și folosit drept depozit ilegal de deșeuri.
Capitală Culturală
Adriana Babeți va fi ghidul unui tur prin Timișoara. Atracțiile turului vor fi locuri emblematice din oraș care au inspirat pagini memorabile din literatură. Participarea este gratuită.