Învățământul în limba minorităților se reduce de la an la an, spune inspectorul școlar general adjunct de Timiș Halasz Ferenc. Există și excepții – învățământul în limba germană, unde este „bătaie” pe locurile în clasa pregătitoare. Număr elevilor care învață în limba maghiară s-a înjumătățit însă comparativ cu acum aproape 30 de ani...
Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret în Limba Germană va avea loc anul acesta în perioada 14 - 18 aprilie 2015 la Teatrul German de Stat (TGST) și la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara.
Albumul fotografic ”Timişoara, oraşul libertăţii româneşti“ realizat de arhitectul timişorean Mihai Botescu va fi lansat la Memorialul Revoluției, concomitent cu o selecţie a celor mai importante studii şi articole pe tema Revoluţiei Române, ambele publicate în limba germană.
Dacă locuieşti în Timişoara, oraş multietnic şi multicultural, trebuie să ştii câtuşi de puţin limba germană. Acesta pare să fie principiul după care merg lucrurile la Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, unde se emit bilete cu numere de ordine pe care apar parţial informaţii... în limba germană. Şi n-ar fi asta o problemă, pentru că cifrele sunt aceleaşi până la urmă, dar cititorii noştri au pretenţia să fie trataţi şi la ghişeele instituţiilor publice din România... la fel ca în Germania.
Azi în Timișoara
Duminică, 14 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgurilor de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la film, teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Eveniment
Un incident grav și greu de privit a avut loc vineri, pe strada Gării din Giarmata, unde un șofer a călcat un câine intenționat cu mașina. Fapta a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă, iar dosarul a fost predat Poliției Animalelor din cadrul IPJ Timiș.
30
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.