După retragerea tramvaielor de pe linia 5 în toamna anului 2017, timișorenii care locuiesc în zona Ronaț pot ajunge în centrul orașului doar cu minibuzele STPT. Acest lucru se va schimba până în 2020, promite primarul Timișoarei. Robu spune că linia se va reface odată cu transformarea străzii în bulevard, iar cei de la STPT susțin că proiectul de reabilitare a liniei cale tramvai de pe Calea Bogdăneștilor este primul pe lista celor prioritare. Lucrarea este estimată deocamdată la 26 milioane de euro.
Timișorenii care locuiesc în Ronaț pot ajunge în centrul Timișoarei doar cu autobuzele care înlocuiesc tramvaiele de pe linia 5, introduse recent de reprezentanții Regiei Autonome de Transport Timișoara. Până acum nici o săptămână, ei puteau călători doar cu minibuze puse la dispoziție de RATT, după ce tramvaiele 5 au fost scoase de pe traseu încă de la începutul lunii septembrie.
Ştiri din Timiș
Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în privința securității cibernetice, lecțiile învățate după perioada pandemiei sunt câteva dintre temele analizate de Ligia Ardelean, country manager al Atos România, la finalul unui an provocator pentru industria IT.
Ştiri sportive
Sportiva timișoreană Narcisa Martin este vicecampioană mondială la Culturism - Bikini Fitness Senioare (164 cm). Ea a obținut, miercuri, medalia de argint la Campionatul Mondial de Fitness IFBB - Japonia 2024.
Utile
Vineri, 19 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții, spectacole, expoziții și concerte.
Ştiri din Timiș
Bentik Music, un studio de muzică din Timișoara, organizează „Flow For a Cause”. Evenimentul își propune să reunească comunitatea hip-hop pentru o cauză nobilă.
Ştiri din Timiș
Șoferii de troleibuz ai Societății de Transport Public Timișoara (STPT) se plâng de mai multe probleme. De două dintre acestea se lovesc zilnic: lipsa unor toalete corespunzătoare și lipsa unor amenajări care să le permită să își ia pauză de masă cum se cuvine.
8
Sănătate
Medicii spitalului CFR Timișoara ne informează cu privire la elastografia impulsională, procedură care se realizează cu ajutorul aparatului Fibroscan. Dispozitivul permite verificarea sănătății ficatului pacientului.
Ştiri din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025.