
115 copii fără posibilități materiale din Timiș nu au fost uitați nici în acest an dificil. Caravana Lions Timişoara Bastion a ajuns în Bazoșu Nou, Cadar, Cenad, Denta, Diniaș, dar și în Timișoara. „Leii” au parcurs peste 500 km pentru a le aduce celor mici rechizite, haine, obiecte de igienă, jucării și multe dulciuri.

Moș Crăciun și ajutoarele sale care conduc Caravana Lions Timișoara Bastion au străbătut peste 500 de kilometri prin nămeți pentru a duce cadouri pentru 90 de copii din aproape 30 de familii fără posibilități materiale. Sacul moșului a fost plin. Fiecare copil a primit rechizite, hăinuțe călduroase, obiecte de igienă, sucuri, jucării și dulciuri, iar fiecare familie un sac cu alimente.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la spectacole, ateliere și expoziții.
România
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a dat o declarație la Securitate în 1988, dar nu i se poate reține calitatea de agent sau colaborator al Securității comuniste, a stabilit Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), scrie Agerpres.ro.
Ştiri din Timiș
Sărbătorile pascale sunt despre liniște, momente speciale și timp petrecut în familie, iar în această perioadă Iulius Town va avea un program special. Cinema City și centrul de divertisment Chill Bill sunt deschise și în prima zi de Paște pentru momente pline de distracție.
Sănătate
Spitalul Victor Babeș Timișoara continuă campania de informare privind importanța vaccinării, aducând în atenție vaccinul împotriva hepatitei A, o formă de imunizare eficientă și sigură pentru prevenirea unei infecții virale transmisibile prin alimente, apă sau contact direct.
Ştiri din Timiș
În locul proiectului „Timișoara Plaza-Shopping and Entertainment”, abandonat deja de ani buni în stadiul de „idee”, pe terenul de peste trei hectare de pe Calea Dorobanților va apărea un complex imobiliar. Vor fi apartamente, hoteluri și spațiu verde.
3
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș și Asociația GAL Colinele Recaș, a lansat un nou proiect dedicat sprijinirii familiilor vulnerabile și prevenirii separării copiilor de părinți.
Ştiri din Timiș
Din această vară – dacă decizia nu va fi amânată din nou – transportul și distribuția energiei termice în Timișoara vor fi realizate de serviciul din subordinea primăriei înființat anul trecut. Momentan, a fost ales noul director al companiei: Petre Nenu, fostul șef de la Colterm.
3
Eveniment
Un grav accident rutier a avut loc marți după-amiază, în jurul orei 15:40, pe autostrada A1, pe sensul de mers Lugoj - Deva. Un autotren și o autoutilitară au fost implicate într-o coliziune violentă, în urma căreia șoferul autoutilitarei a rămas încarcerat. Din păcate, acesta nu a mai putut fi salvat. UPDATE. Șoferul care a murit avea 44 de ani