Liviu Cocean fusese demis din funcția de director general al PIEȚE SA în septembrie 2022. Pentru că nu și-ar fi primit salariile restante pe trei luni, acesta nu a mai predat cheile mașinii de serviciu – un BMW X5 – invocând dreptul de retenție. A fost depusă plângere penală, dar doi ani mai târziu dosarul a fost clasat. Fostul director spune din nou că își așteaptă banii pentru a preda mașina pe care oricum nu a folosit-o.
Tineretul ACL Timiș a sărbătorit seara de Halloween cu o scenetă dedicată social-democraților. Câteva zeci de liberali și democrat-liberali s-au întâlnit vineri seara pentru a-i ”alunga” din țară pe Victor Ponta, Liviu Dragnea sau Ion Iliescu. La eveniment a participat și președintele PNL, Nicolae Robu, care, deși nu a auzit prea mult din dialogul scenetei, s-a declarat foarte încântat de prestația tinerilor liberali.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, a anunțat aprobarea finanțării proiectului „VITAL – vârstnici integrați activ în comunitatea locală din Timișoara”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara scoate din nou la concurs postul de șef la Serviciul Spații Verzi și Recreative, după ultima încercare de acum două luni.
Eveniment
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România are loc duminică, 24 noiembrie, iar în județul Timiș sunt mobilizate peste 1.800 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral în cele 619 secții de votare.
Utile
Primăria Timișoara anunță vineri, 22 noiembrie, că de săptămâna viitoare se va desfășura procedura de autorizare a activităților comerciale stradale cu produse specifice sărbătorii de Sfântul Nicolae. Astfel, comercianții interesați trebuie să depună la Camera 12 cererea pentru ocuparea unui amplasament în cele 19 locații disponibile.
Capitală Culturală
Asociația Prin Banat, prin intermediul proiectelor Heritage of Timișoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat, readuce un element important din patrimoniul orașului, statuia alegorică a Toamnei.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Agerpres.
1
Ştiri din Timiș
Un acoperiș și mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, vineri, la Lugoj. Autoritățile au intervenit pentru remedierea pagubelor.
Ştiri din Timiș
Cu o săptămână înainte de redeschiderea Cinema Studio, primarul Dominic Fritz a anunțat că cinematograful din Freidorf se va numi Johnny, în amintirea lui Johnny Weissmuller.