Agentia Nationala de Integritate il verifica pe ministrul intermiar al Educatiei pentru un posibil conflict de interese. Liviu Pop a fost invitat la ANI la doar cateva zile dupa ce a pus intrebari incomode despre diplomele lui Daniel Funeriu.
Deşi odată cu vizita ministrului Educaţiei la Timişoara toată lumea se gândea deja la şedinţa de debarcare a inspectorului general şcolar de Timiş, surpriza anunţată de Liviu Pop a fost când a spus că nu s-a gândit absolut deloc la aceasta. Totuşi, el a admis că nu prea este mulţumit de activitatea depusă de Marin Popescu.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat vineri, la Timişoara, numărul locurilor aprobate pentru programele de master ale universităţilor timişorene. Astfel, pentru mediul academic timişorean au fost alocate în noul an de studii un total de 2755 de locui la masterat.
Vizită la cel mai înalt nivel la Colegiul Prefectural. Vineri, la primele ore ale dimineţii, la Palatul Administrativ din Timișoara a sosit noul ministru interimar al Educației, Liviu Pop. Acesta nu a pierdut ocazia să îl mustre pe subordonatul său din teritoriu, Marin Popescu. Nu s-a vorbit nimic despre schimbarea celui din urmă. Neoficial, deocamdată acesta rămâne pe post, cel puţin pe durata organizării bacalaureatului.
E o eroare majora, este o intoarcere la dictatura sindicatelor in invatamant, e o masura pentru ca fabricile de diplome sa aiba clienti, a criticat dur fostul ministru al Educatiei Daniel Funeriu introducerea bacalaureatului diferentiat de anul viitor in loc de 2016, masura care ar putea face obiectul unui referendum in scoli. Ce prevede acest tip de bacalaureat? Probe scrise diferentiate, in functie de profil si filiera.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.