Lansarea programului Prima Casă 2018 a contribuit la creșterea cu 0,7% prețurilor pe segmentul de apartamente vechi din Timișoara, în luna februarie față de ianuarie 2018, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Eugene Estate. În prima lună a acestui an, față de luna decembrie 2017, creșterea fusese de 0,4%. Ambele valori sunt sub cele medii de anul trecut, de 1% pe lună. Cu toate acestea, programul guvernamental nu mai are impactul din trecut asupra pieței rezidențiale vechi, întrucât prețurile locuințelor depășesc, de cele mai multe ori, pragul de 57.000 de euro.
ADVERTORIAL. Am pornit acest proiect din dorința de a dezvolta nu doar un cartier de case, ci o adevărată comunitate, care să se bucure în Nordic Residence Park de liniștea și confortul unui cămin. Și se pare că misiunea noastră este bine primită de cei care se află în căutarea unei locuințe. Ca dovadă, primele două loturi de case și-au găsit cumpărători, iar cel de-al treilea este deja achiziționat în procent de 50%.
România
Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi la Palatul Cotroceni.
2
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara ne explică cum funcționează tonometria, o procedură care ajută la prevenirea pierderii vederii. Procedura este disponibilă pentru pacienți în ambulatoriul spitalului.
Capitală Culturală
Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, vor avea loc o serie de evenimente în perioada 13-15 decembrie. În oraș va fi prezent și Sulyok Tamás, președintele Ungariei.
Utile
Compania de termoficare Colterm se ocupă, în baza unui contract cu Primăria TImișoara, de reparațiile din clădirile municipalității. În acest an, până pe 27 noiembrie, au fost peste 150 de astfel de intervenții, compania primind peste 1,3 milioane de lei pentru acestea.
Ştiri din Timiș
Câțiva taximetriști au protestat, miercuri, în holul Primăriei Lugoj, nemulțumiți de tarifele actuale și condițiile de operare.
Ştiri din Timiș
Dacă reabilitarea Conacului Mocioni din comuna Foeni nu va fi gata până la finele anului, Consiliul Județean Timiș riscă să piardă fondurile norvegiene dedicate proiectului. În cele trei săptămâni de la preluarea mandatului, președintele Alfred Simonis a vizitat de două ori obiectivul, însoțit de noul lui consilier, Nicolae Robu.
Capitală Culturală
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a pus la cale un concurs pentru a-i apropia pe tineri de Timișoara lui Decembrie '89. Astfel, 12 echipe, de la diferite licee din oraș, vor alerga să ajungă primele, după ce rezolvă misiuni în punctele de foc ale Revoluției: Piața Maria, Catedrală, Consiliul Județean, Opera Națională Română, Piața Libertății, Primărie.
Ştiri din Timiș
Proiectul privind demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu” mai stagnează 20 de zile. Atât durează soluționarea contestației depuse de o firmă care a participat la licitația pentru demolarea stadionului organizată de Consiliul Județean Timiș.