Multe nemulţumiri la şedinţa publică de repartizare a posturilor pentru suplinitori. Cadrele didactice spun că meseria de dascăl nu le aduce niciun beneficiu financiar şi că sunt obligate să facă naveta la zeci de kilometri pentru un salariu de nimic. Ba mai mult, pentru că nu există norme întregi, profesorii trebuie să predea la mai multe şcoli.
Într-o perioadă când “a face rost” de un loc la un azil de bătrâni devine adesea o tristă şi sfâşietoare luptă şi aşteptare, Căminul Maltez « Sfântul Ioan » din Timişoara anunţă două locuri disponibile.
Universitatea de Vest din Timişoara a rămas, după sesiunea de admitere din această vară, cu peste 3.000 de locuri neocupate. În vreme ce la unele facultăţi au rămas zeci de locuri libere la fără taxă, la altele concurenţii au ocupat şi locuri cu taxă. Conducerea instituţiei de învăţământ superior spune că, dacă nici în toamnă nu se vor ocupa locurile libere de la fară taxă, ele vor fi redistribuite către facultăţile unde candidaţii au fost admişi pe locurile cu taxă.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara va avea loc pentru a doua oară după Revoluţie admitere în toamnă, la specializarea Medicină Dentară. În acelaşi timp, Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT) a rămas cu 1.200 de locuri libere la fără taxă. Cu toate acestea, rectorii sunt mulţumiţi de înscrierile din acest an, în condiţiile în care rezultatele de la examenul de bacalaureat sunt dezastuoase.
Într-o perioadă în care zeci de români rămân fără un loc de muncă, Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor (FEEA) din Timişoara ajută studenţii să-şi găsească un loc de muncă. Practica studenţilor economişti. Primul parteneriat inter-regional pe piaţa muncii între universităţi şi mediul de afaceri, s-a finalizat cu 18 propuneri de angajare.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.