Reprezentanți ai Federației Naționale Loja de Onoare a Revoluționarilor din Decembrie 1989 (LORD ’89), îi trimit o scrisoare avocatului poporului Renate Weber, prin care îi cer să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Guvernul Orban a adoptat, acum câteva zile, un proiect de Ordonanță de Urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu.
Conducător al uneia dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume, membru al Camerei Lorzilor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Lordul Griffiths de Fforestfach a primit, joi, din partea Universităţii de Vest Timişoara titlul de Doctor Honoris Causa Socialium Scientiarum.
Mapamond
Albania interzice TikTok pentru un an, invocând preocupări legate de alimentarea violenței în rândul tinerilor. Măsura vine în contextul unui incident tragic de luna trecută, când un adolescent a fost ucis după o dispută pe rețelele sociale, iar autoritățile consideră că platforma contribuie la escaladarea conflictelor online, având un impact negativ asupra comportamentului tinerelor generații.
1
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis anunță că, în urma unei discuții cu Dominic Fritz, s-ar fi găsit un compromis care să ducă la aprobarea taxelor și impozitelor locale din Timișoara pe anul 2025. Astfel, s-ar evita cotele standard care ar însemna impozite dublate pentru clădirile rezidențiale, dar s-ar găsi și soluția reducerii progresive a celor pentru clădiri nerezidențiale.
4
Ştiri din Timiș
Cu puțin timp înainte de Crăciun, agenții din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare și ai secțiilor rurale arondate au dat încă o dată dovadă de empatie pentru semenii lor.
1
Ştiri din Timiș
Etapa a treia de modernizare a rețelei de termoficare din Timișoara are, oficial, fonduri europene de 50 de milioane de euro, după ce Primăria și Ministerul Energiei au semnat contractul de finanțare pentru primul lot al acesteia.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe un drum din județul Timiș. Au fost implicate un autoturism și un tractor. Din fericire, nu au fost răniți.
Mapamond
Statele Unite au anunțat că l-au eliminat pe liderul grupării teroriste ISIS, Abu Yusif, într-un atac aerian desfășurat ieri în Siria, într-o zonă care fusese anterior controlată de regimul lui Bashar al-Assad și de forțele ruse.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, sâmbătă, că instituția pe care o conduce a depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire.
2
Ştiri din Timiș
Principalele magazine și centre comerciale din Timișoara au și în acest an un program special de sărbători. Pentru a evita aglomerația, este recomandat să nu lăsați cumpărăturile pe ultima sută de metri.