Volumul foarte mare de muncă necesar pentru rezolvarea problemelor de construcție din zona dealului de unde a fost mutată o colonie de lilieci, dar mai ales întârzierea lucrărilor de pe lotul 3 din cauza disputelor dintre beneficiar și constructor fac imposibilă deschiderea circulației pe lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva din acest an, spun cei de la Pro Infrastructură.
Lucrările la autostrada Deva-Lugoj s-ar putea să dureze mai mult decât s-a prognozat iniţial. Constructorul se vede nevoit să facă o deviere a traseului şoselei după ce a descoperit un cimitir pe locul pe unde urma să treacă lotul 4 al autostrăzii.
Eveniment
Moartea unei fete de zece ani din Timișoara pe o arteră intens circulată a scos în stradă agenții Poliției Rutiere. În trei zile, aceștia au depistat 12 șoferi care au trecut pe roșu, cum a procedat și femeia care la volanul unui bolid a provocat tragedia. Au fost aplicate aproximativ 150 de amenzi.
3
Cinema
Premieră cu sala plină, vineri seara, la Cinema Timiș. O parte din echipa filmului „Timing", scris și regizat de timișoreanul Lucas Neagu, a fost prezentă la Timișoara pentru o proiecție specială în cadrul caravanei naționale de lansare. Filmul abordează acele momente de cotitură din viața unui tânăr adult, când trecutul și prezentul se ciocnesc, provocând o reevaluare a identității și a deciziilor de viață.
Eveniment
Circulația este complet blocată pe Autostrada A1 în zona comunei Orțișoara. Un șofer de TIR a greșit drumul și a dat cu spatele, moment în care un alt TIR, care nu l-a putut evita, l-a izbit în plin.
Capitală Culturală
Reprezentanții Muzeului Național al Banatului continuă să promoveze expoziția „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă”. Aceștia ne spun povestea lui Arthur Palik-Ucsevny, cunoscut în toată regiunea ca „Nababul din Boldur”.
Ştiri din Timiș
Primăria desfășoară la Timișoara, în această perioadă, campania de plantări de toamnă. În săptămâna în curs, au apărut noi arbori pe străzile Aurel Pop, Nera și Semicerc.
2
Mapamond
Cântăreaţa Beyonce a primit vineri cele mai multe nominalizări - 11 - la premiile Grammy din 2025, inclusiv la categoria „albumul anului" datorită materialului său discografic „Cowboy Carter", ce marchează o incursiune a vedetei pop americane în universul muzicii country, informează Reuters.
1
Ştiri din Timiș
Sărbătoarea Sfântului Martin este una importantă în cultura germană, având la bază povestea unui soldat roman care, după un gest de bunătate urmat de o viziune cu Iisus, a trecut la creștinism. Copiii de la „Lenau” au marcat, și în acest an, sărbătoarea pe străzile din centrul Timișoarei și la Biserica Sfânta Ecaterina.